Cristian Popescu Piedone, despre incendiul de la Colectiv: “Sunt nevinovat. Nu pot să-mi asum ce nu-mi aparține în această tragedie”

Ultima actualizare:

    Cristian Popescu Piedone își susține nebinovăția în dosarul ColectivFoto: captură video Kanal D
Cristian Popescu Piedone își susține nebinovăția în dosarul ColectivFoto: captură video Kanal D

Fost primar al Sectorului 4, timp de șapte ani și șaseluni, iar de anul trecut primar al Sectorului 5, de numele lui Cristian Popescu Piedone se leagă și dosarul “Colectiv”, o tragedie care a avut loc în timpul mandatului său de la Sectorul 4.

Invitat la "40 de întrebări cu Denise Rifai", Piedone a vorbit, printre altele, și despre incendiul de la Colectiv și, mai ales, dacă se consideră vinovat cu ceva pentru tragedia din 30 octombrie 2015. La acel moment era primar al sectorului 4, locul în care se afla clubul, și a fost acuzat de abuz în serviciu. Acesta și-a dat demisia, iar în decembrie 2019 a fost condamnat la 8 ani și jumătate de închisoare cu executare. Sentința nu a fost definitivă, iar asta i-a permis lui Piedone să candideze și să câștige, în 2020, un mandat de primar al sectorului 5.

Piedone: "Sunt nevinovat pe legile pe care le-am respectat"

Întrebat de către Denise Rifai dacă se simte vinovat pentru tinerii decdați în cumplitul incendiu de la Colectiv, Cristian Popescu Piedone a spus că este nevinovat și că își dorește ca adevărul să iasă la suprafață.

"Am să încep prin a vă spune ultimul cuvânt în față domnului judecător. Dacă copiii mei, în acea noapte, s-ar fi aflat în clubul Colectiv și s-ar fi întâmplat nenorocirea care s-a întâmplat și ai mei copii erau morți, astăzi, eu, în față dumneavoastră, spuneam în continuare că sunt nevinovat pe legile pe care le-am respectat! Sunt tată, sunt bunic, știu ce înseamnă! Văd! Nu sunt lipsit de realitate! Știu ce înseamnă! Ce-i mai cumplit pe lume decât să-ți pierzi copilul? N-aș fi vrut să trăiesc asemenea clipe, dar nu pot să-mi asum ceea ce nu-mi aparține mie în această tragedie! Nu vreau să-mi demonstrez nevinovăția, ci realitatea, adevărul să iasă la suprafață! Pentru că, dacă o secundă eu m-aș simți vinovat, să știți, doamnna Denise, am puterea, și nu numai în față dumneavoastră, în față națiunii, să zic că am greșit! Să recunosc că am greșit pe ce n-am făcut? Aș face și acest lucru să știu că acești copii mâine ar învia, mi-aș asumă aceste păcate nevinovate! Nu aș vrea să trec prin ce au trecut părinții și cei care au suferit, dar, oameni buni, vreți ca eu să fiu Acarul Păun (țap ispășitor -n.r,)? S-a rezolvat? Ați găsit adevăratul vinovat? Toți primarii au semnat, la vremea respectivă, în condițiile legii, nu în baza acelei declarației pe propria răspundere date de patron. La Registratură s-a depus solicitare aprobare bar, nu există club în solicitare, vânzare băutură și 80 de locuri la mese. Atât a solicitat. Dacă apoi a băgat peste... ", a spus Cristian Popescu Piedone în fața lui Denise Rifai.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net