Pierderi uriașe pentru Tarom, după zborurile anulate de luni: „Un semnal puternic de alarmă”

9 iulie 2024 5:58   Național

Tarom a suferit pierderi financiare semnificative, estimate la aproximativ 2,5 milioane de euro, ca urmare a protestului desfășurat luni de către piloți.

Această acțiune de protest servește drept un semnal de alarmă major în ceea ce privește condițiile actuale de muncă și deficiențele de management din cadrul companiei, conform unui comunicat oficial emis de Sindicatul Piloților de Linie din România (SPLR).

„Astăzi, piloţii au tras un semnal puternic de alarmă, protestând împotriva condiţiilor actuale de muncă şi a managementului deficitar din companie.

Această acţiune este un semnal de alarmă, având în vedere că numeroase aspecte critice, inclusiv cele legate de siguranţa pasagerilor, au fost ignorate prea mult timp. (…) Această întrerupere a activităţii, deşi necesară, este regretabilă pentru pasagerii noştri. Înţelegem inconvenienţele cauzate şi ne exprimăm regretul pentru disconfortul şi discontinuitatea pe care le resimt, acesta fiind şi unicul motiv pentru care demersurile noastre au apărut în al 12-lea ceas.

Acţiunile noastre sunt motivate de dorinţa de a îmbunătăţi siguranţa şi calitatea serviciilor oferite, asigurând un mediu de lucru sigur şi demn pentru echipajul nostru”, se precizează în comunicatul de presă, conform Agerpres.

Tarom, acuzată că își neglijează angajații

În plus, piloții afirmă că, deși există o legislație clară, inclusiv Legea 223 privind Alimentația de Întărire, compania TAROM continuă să neglijeze asigurarea unei alimentații adecvate pentru personalul navigant.

În ceea ce privește remunerația, piloții TAROM și personalul tehnic se confruntă cu venituri și beneficii considerabil sub media industriei, având salarii neindexate încă din 2008, conform comunicatului. Această situație a condus la pierderea personalului calificat, care optează pentru companii ce oferă condiții mai avantajoase.

„Deşi pregătirea noastră este una costisitoare şi necesită investiţii considerabile din partea TAROM, concurenţa profită de acest personal instruit fără a acoperi costurile de formare, ceea ce afectează grav capacitatea TAROM de a asigura zboruri eficiente, afectând totodată şi bugetul companiei.

Condiţiile de muncă precare şi gestionarea ineficientă a serviciilor de sol şi de mentenanţă a aeronavelor au deteriorat calitatea experienţei de călătorie pentru pasagerii noştri. Deficienţele în mentenanţă şi în alte servicii esenţiale afectează punctualitatea, confortul, cât şi predictibilitatea programului de zbor”, au mai precizat reprezentanții SPLR.

Piloții TAROM mai susțin că, în ultimele opt luni, au semnalat în mod repetat această situație precară prin diverse canale, însă au fost ignorați.

„Astăzi ne-am angajat în negocieri cu Ministerul Transporturilor, fără rezultate concrete. În loc să se rezolve problemele semnalate, s-a recurs la amânări şi ameninţări cu înlocuirea personalului cu echipaje de la companii concurente.

Această lipsă de acţiune a culminat cu o pierdere financiară semnificativă pentru TAROM. În doar câteva ore de protest, compania a înregistrat pierderi de aproximativ 2,5 milioane de euro, sumă care ar fi fost suficientă pentru a acoperi majorările salariale pe un an întreg.

Facem un apel urgent către conducerea TAROM şi autorităţile competente să ia măsuri imediate şi concrete pentru remedierea problemelor semnalate.

Este esenţial să se asigure condiţii de muncă corespunzătoare, să se respecte legislaţia privind siguranţa şi să se ofere beneficii conforme cu standardele industriei, pentru a menţine siguranţa şi profesionalismul operaţiunilor noastre”, mai afirmă sindicatul piloţilor.

Ce curse a anulat, luni, TAROM

„În conformitate cu reglementările internaționale de aviație și politicile interne stricte privind siguranța zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat 'inapt de zbor'. Deciziile individuale ale piloților au fost luate în conformitate cu reglementările în vigoare, pentru a asigura securitatea și confortul pasagerilor și al echipajului”, au transmis reprezentanții TAROM într-un comunicat de presă.

Cursele anulate luni sunt următoarele: ROT101/2 Otopeni - Cairo - Otopeni, ROT167/8 Otopeni - Beirut - Otopeni, ROT187/8 Otopeni - Amman - Otopeni, ROT701/2 Otopeni – Iași - Otopeni, ROT621/2 Otopeni – Oradea - Otopeni, ROT261/2 Otopeni – Istanbul - Otopeni, ROT231/2 Otopeni – Budapesta - Otopeni, ROT301/2 Otopeni – Frankfurt - Otopeni, ROT361/2 Otopeni – Amsterdam - Otopeni și ROT381/2 Otopeni – Paris - Otopeni.

Mai multe