#Război Ucraina-Rusia

Refugiaţi de lux! Suma ireală găsită de vameșii români în mașina unor soți din Ucraina!

13 martie 2022 19:50   Național
Ultima actualizare:

Poliția de Frontieră Română a anunțat duminică seară, că în data de 12 martie, în urma unui control de protocol, oamenii legii au descoperit în autoturismul a doi soți de origine ucraineană, care doreau să treacă granița, o sumă impresionantă de bani, alături de mai multe obiecte de valoare. 

Polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au efectuat un control asupra unui autoturism înmatriculat în Ucraina, aparțânând a doi soți ce doreau să treacă granița în România.

Poliția de Frontieră a confiscat o sumă impresionantă de bani de la doi cetățeni ucraineni

Oamenii legii au explicat că, în urma controlului asupra vehiculului, au fost găsite sume de bani impresionante, mai exact 1,6 milioane dolari și peste 50.000 euro, care sunt nedeclarate, astfel că toate bunurile au fost ridicate. În acest sens a fost sesizată unitatea de parchet competentă, care urmează să facă cercetări. 

Pe lângă sumele în valută, cei doi soți ucraineni aveau în bagajele din autoturism mai multe ceasuri, bijuterii și genți ale unor brand-uri celebre. Descoperirea oamenilor legii a fost făcută la Punctul de Trecere a Frontierei Albița. 

În data de 12.03.2022, în jurul orei 17.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-au prezentat pentru a intra în Romania doi cetățeni ucraineni (soț și soție) cu un autoturism înmatriculat în Ucraina.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră și lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra vehiculului.

În urma verificărilor, au fost descoperite în bagajele din autoturism mai multe bunuri (9 ceasuri diferite mărci, bijuterii, 24 genți inscripționate cu denumiri ale unor firme recunoscute și sume în valută nedeclarate (peste 1,6 milioane dolari și peste 50.000 euro).

În cauză, a fost sesizată unitatea de parchet competentă, bunurile si sumele în valută fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.”, au informat reprezentanții Poliției de Frontieră Rămână, într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare. Aceștia au atașat și o imagine, în care apar sumele de bani confiscate în vederea cercetărilor.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!   

Mai multe