Povestea incredibilă a pompierului român, campion la ultramaraton pe patru continente

26 ianuarie 2022 20:58   Național

Iulian Rotariu, un pompier de 46 de ani din Botoşani, este unul dintre cei mai de succes alergători din lume. Şi nu oricum, ci în condiţii extreme. În ultimii ani, a participat la opt ultramaratoane şi a câştigat patru. În aceste zile, bravul sportiv aleargă la Cercul Polar, într-o cursă infernală de 270 de kilometri.

Jos pălăria! Plutonier adjutant în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Iulian Rotariu e cunoscut drept un om modest şi sufletist. Este singurul român care a reuşit să străbată, în fugă, toate marile deşerturi ale Terrei, în curse dure.

Iniţial, pompierul alerga până la Suceava, la 40 de kilometri depărtare, apoi a început să participe la ultramaratoane în ţară. Acum opt ani pleca în Sahara, la prima sa cursă în deşert. Dintre cei 450 de alergători înscrişi la start în Algeria, după 42 de kilometri, la 39 de grade Celsius, Iulian termina pe locul 12.

Campion pe patru continente

Încurajat de familie şi de colegi să continue, el a fost ajutat cu sponsorizări pentru a ajunge în cele mai aride locuri de pe planetă. Pompierul a străbătut în alergare toate zonele neprimitoare din circuitul mondial „4 deerts”. A alergat în opt ultramaratoane şi le-a câştigat pe cele din Vietnam (Asia), Australia, Mozambic (Africa) şi Bolivia (America de Sud). Luni, Iulian a plecat într-o nouă cursă extremă, la Polul Nord, competiţie care se va încheia mâine. Este vorba despre ultramaratonul „Nomad”, din Laponia Finlandeză. Românul a intrat în compania selectă a numai 20 de alergători, aleşi datorită capacităţii lor de rezistenţă. Ei trebuie să străbată, la Polul Nord, 270 de kilometri, la temperaturi foarte scăzute.

Conduce în cursa din Laponia

Concurenţii n-au voie să doarmă până la final, având dreptul de a se opri doar câteva minute, pentru a se hrăni cu alimentele din rucsacul personal. În acest moment, pompie­rul este pe primul loc, la jumătatea traseului.

„Misiunea lui e tot mai grea, din cauza oboselii. La aceasta se adaugă temperaturi de minus 40 de grade, strat gros de zăpadă şi vânt puternic”, au dezvăluit reprezentanţii ISU. Iulian a alergat în condiţii chiar mai dificile, în Antarctica, la minus 60 de grade, unde a terminat pe locul doi, cu un preţ imens: a rămas fără opt unghii de la degetele picioarelor.

Fugea în jurul spitalului în care era operat copilul

Încă de când s-a angajat la ISU, în 2007, Iulian Rotariu a fost remarcat pentru timpii scoşi la alergare, în cadrul exerciţiilor de instrucţie. S-a apucat să alerge în competiţii după 2009, în urma unui eveniment dramatic. Copilul său, pe atunci în vârstă de 10 ani, a fost operat pe cord, la Târgu Mureş. Iulian aştepta rezultatul operaţiei în faţa spitalului şi era atât de emoţionat, încât a început să alerge în jurul clădirii. S-a oprit abia după trei ore, când a fost anunţat că operaţia a reuşit. 

 Puteţi urmări ştirile Click! şi pe Google News! 

Mai multe