Prima comună din România care devine independentă energetic! Factura infimă pe care o plătesc localnicii

18 februarie 2023 9:06   Național

Moment istoric! Comuna Seleuș din județul Arad este prima din țară care devine independentă energetic. „Grânarul“ județului, așa cum a fost supranumită - pentru că are cei mai mulți producători de legume, va folosi un sitem integrat de producere a energiei termice- pe bază de biogaz.

Locuitorii din Seleuș vor plăti facturi mult mai mici

Pentru a veni în ajutorul sătenilor, primarul Cristian Branc a lucrat șapte ani la acest proiect. Acum, este singurul UAT din țară care va avea un sistem aparte. A reușit cu ajutorul unui proiect să realizeze un sistem integrat de producere a energiei termice, utilizând surse regenerabile de tip biomasă, biogaz la nivelul întregii comune Sleuș, scrie adevarul.ro.

Ce înseamnă asta? Ei bine, locuitorii din cele trei localități ale comunei, Seleuș, Iermata și Moroda, vor beneficia de energie termică la un preț extrem de scăzut. În plus, bugetul comunei va crește cu câteva milioane de euro, datorită producerii energiei electrice. Primarul spune că factura pentru încălzirea unei locuințe din Seleuș va fi de maximum 200 de lei pe lună. 

Am semnat joi (16 februarie 2023 - n.r.) contractul de finanțare pentru stația de biogaz și biomasă cu Ministerul Fondurilor Europene, proiect în valoare de 8,6 milioane de euro, care va aduce la bugetul Comunei Seleuș suma cuprinsă între 3-5 milioane de euro, din vânzarea energiei electrice, și va genera 3 MWh de energie termică pentru încălzirea locuințelor și apă caldă.

Ambiția mea este ca încălzirea unei locuințe în comuna Seleuș să nu depășească aproximativ suma de 200 de lei/ lună pentru fiecare locuință., a declarat primarul comunei Seleuș, Cristian Branc.

Citește continuarea articolului pe adevarul.ro

Mai multe