Primele rezultate ale analizelor de laborator, după decesele de la spitalul Murgeni

24 noiembrie 2023 15:55   Național

Încă nu se știe cu exactitate ce i-a omorât pe cei trei pacienți ai Spitalului de Pshihiatrie din Murgeni. Primele rezultate pentru pesticide au ieșit negative. Amintim că în continuare alți 29 de bolnavi sunt internați în spital, după ce au consumat pește și produse din pește. Starea lor este una stabilă.

Starea pacienților este una stabilă

Medicii anunță că starea pacienților este una stabilă, chiar și a femeii care se află la Terapie Intensivă, scrie Observatornews.ro. Cu privire la rezultatele pentru pesticide, ele au ieșit negative. La fel și în cazul nitriților sau a nitraților. Se așteaptă, însă rezultatele la probele ce durează chiar și 7 zile.

Ne amintim cum s-a întâmplat totul. Era zi de dezlegare la peşte, iar oamenii au primit mâncare de pomană, de la Mănăstirea Floreşti, aflată la 67 de km distanţă. La ora 13, cei 147 de bolnavi şi cadre medicale au mâncat borș de pește, pilaf cu pește prăjit, pâine și colac. Noaptea, câţiva pacienţi au început să se simtă brusc rău. 

Ce declară medicul de la spitalul Murgeni

Un bărbat de 45 de ani intrase în stop cardio-respirator. Medicii de pe ambulanţă au început resuscitarea, însă omul a murit. Trei ore mai târziu, a fost un nou apel la urgenţe. Situaţia s-a precipitat de la o oră la alta. După câteva ore, o femeie de 50 de ani şi o alta de 54 de ani au decedat. „Nu ne-am aşteptat! Au fost puși pe medicație simptomatică", a declarat medicul primar psihiatru la Spitalul Murgeni, pentru Observatornews.ro.

Au fost trimise maşini de victime multiple de la Iaşi şi Vaslui, Terapie Intensivă şi mai multe ambulanţe. Doi medici, asistenţi şi paramedici au ajuns la spitalul din Bârlad", a coordonatorul SMURD Iaşi.

Ce scrie pe certificatele de deces 

Pe certificatele de deces a fost trecut un diagnostic preliminar si anume insuficiență respiratorie acută. Adică o decompensare a funcţiilor cardiace şi respiratorii, din cauză necunoscută până acum.

Între timp, până se va şti cu certitudine ce anume le-a adus sfârşitul, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară a hotărât să retragă din magazine toate stocurile de alimente din care proveneau cele servite pacienților.

Potrivit ultimelor informații, ar fi vorba de 6 loturi de conserve de pește și icre, dar și peștele pangasius provenit de la mănăstire.

Mai multe