Rabla Plus 2023. Care este prima de casare anul acesta
Prima de casare la Programul Rabla Plus 2023 va fi de 51.000 de lei pentru achiziționarea unei mașini electrice noi sau 54.000 de lei dacă sunt casate două vehicule uzate. Practic primele de casare pentru acest program care încurajează casarea mașinilor vechi în scopul trecerii la autovehicule noi de tip hibrid sau electrice, rămân identice cu cele din 2022. Vor fi însă alte mari schimbări în Programul Național Rabla
Ministrul Mediului Tanczos Barna a anunțat joi oficial că programul Rabla va începe în acest an pe 24 martie. Programul trebuia să înceapă în luna februarie dar a fost amânat. La Rabla Clasic și Rabla Local vor fi mai multe modificări față de anii trecuți
„Cele două programe beneficiază de un buget majorat. Totalul bugetului este de 1,5 miliarde lei, anul acesta pentru cele două programe. De asemenea, avem alocare pentru un program nou, finanţat tot din fondurile pentru gaze cu efect de seră - Rabla Local” a declarat Tanczos Barna citat de news.ro, după ședința de guvern de joi.
Prima de casare în Programul Rabla Plus 2023, aceeași din 2022
În 2023, programului Rabla Plus, cel care încurajează casarea mașinilor vechi în scopul trecerii la autovehicule noi de tip hibrid sau electrice are în esență următoarele caracteristici:
-s-a decis stabilirea unui plafon al valorii solicitate la decontare de minim 1.000.000 de lei (203.500 euro);
-a fost eliminată condiția de a casa un vehicul utilizat în schimbul achiziționării unui autovehicul nou, în cazul solicitanților instituție publică;
-a fost decisă stabilirea cuantumului maxim de 75.000 de euro (TVA inclus) pentru achiziționarea unui automobil electric;
-s-a decis mărirea valorii ecotichetului la 120.000 de lei pentru solicitanții instituții publice;
-prima de casare pentru Programul Rabla Plus 2023 va fi la nivelul de anul trecut, în continuare 51.000 de lei pentru achiziționarea unei mașini electrice noi sau 54.000 de lei dacă sunt casate două vehicule uzate.
Rabla 2023, ce alte modificări au fost propuse pentru programul Rabla Clasic
Dacă prima de casare la Programul Rabla Plus 2023 rămâne aceeași, în schimb va crește prima de casare la Programul Rabla Clasic 2023 cu 15 la sută. Astfel, dacă în 2022 prima de casare pentru programul Rabla Clasic era de 6.000 lei pentru un autovehicul uzat, respectiv de 9.000 lei pentru două autovehicule vechi, acum aceasta va fi de față de 7.000 de lei pentru un autovehicul uzat, respectiv 10.000 de lei pentru două.
Ce trebuie să știi despre Programul Rabla Local
”Acest program va fi derulat şi implementat în colaborare cu unităţile administrativ-teritoriale, cu primăriile. În 15 zile deschidem înscrierea pentru primării în acest program. După ce se finalizează lista acestor unităţi administrativ-teritoriale şi se semnează electronic contractele de finanţare, deschidem aplicaţia pentru cetăţeni.
Avem un buget de 240 de milioane de lei pentru acest program. Bugetul va fi completat cu un procent de 20% din totalul de 100% din partea autorităţilor locale. Adică, 2.400 lei se vor plăti din bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu, iar 600 de lei se vor plăti din bugetul local.
Astfel, beneficiarul va primi un total de 3.000 lei pentru fiecare maşină mai veche de 15 ani şi care va fi casată, va fi predată pentru reciclare”, a anunţat Tanczos Barna conform sursei citate