Răsturnare de situație! Fata găsită moartă pe o bancă în Mangalia, ucisă de colega de cameră. De ce a omorât-o cu sânge rece

6 august 2023 15:37   Național

Răsturnare de situație în cazul din Mangalia, unde o fată a fost găsită moartă, duminică dimineață, într-un parc, de un bărbat care mergea la pescuit. Polițiștii au transmis că victima are 18 ani și nu 12 cum se bănuia inițial și precizează că suspectul pentru crimă are, de asemenea, 18 ani, și este chiar colega ei de muncă, împreună cu care locuia într-o cameră de hotel din Saturn.

Tânăra avea 18 ani și era din Vaslui

Poliţiştii au descoperit, în urma anchetei, că fata găsită moartă în parcul Tosca din Mangalia este o tânără în vârstă de 18 ani, din judeţul Vaslui. De asemenea, printr-un comunicat oficial, IPJ Constanţa a anunţat că anchetatorii au deja un suspect. 

„A fost identificată și o persoană, de 18 ani, față de care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța", se arată într-un comunicat al IPJ Constanţa.

Fata ar fi fost ucisă de colega ei de cameră

Victima de 18 ani ar fi fost ucisă de colega ei de cameră, potrivit surselor Digi24.ro. Cele două erau cameriste la un hotel din Saturn și împărțeau aceeași cameră de hotel. S-au certat pentru că victima își înșela iubitul, iar autoarea trebuia să mintă pentru ea.

Un pescar a găsit cadavrul tinerei

 „Pe la cinci şi un sfert mă duceam la pescuit şi trecând pe aici, că stau aproape, am crezut iniţial că este un câine. Când am văzut că este o fiinţă umană am încercat să o trezesc. Am dat să o trezesc, nu a mişcat deloc. Am cerut ajutor la doi băieţi din parcare, eram speriat. 

Au sunat la Poliţie, a venit repede Salvarea. Fata era chircită sub bancă (...), era înghesuită acolo, faţa ei era desfigurată total, nu se mai cunoştea nimic. M-a apucat plânsul. (...) Avea părul creţ, negru, brunetă. Am intrat într-o spaimă ..., nu avea faţă deloc, era bătută faţa ca să nu se cunoască, avea la gât, undeva, înţepături (...). Când au venit legiştii, au constatat că era moartă de cinci ore. Era moartă. La miezul nopţii nu umblă nimeni pe aici”, a declarat bărbatul jurnaliştilor din presa locală.

Mai multe