Revoltător! Dan Diaconescu a parcat pe două locuri rezervate persoanelor cu dizabilități, chiar în fața poliției
În Vinerea Mare, Dan Diaconescu a fost audiat la poliție și, apoi plasat sub control judiciar. Fostul patron de la OTV este acuzat de act sexual cu un minor şi folosirea prostituţiei infantile.
Când a ajuns la Secția 10 de poliție, Dan Diaconescu a parcat pe două locuri destinate persoanelor cu dizabilități, refuzând să dea declarații jurnaliștilor. Ca urmare a plasării sub control judiciar, fostul șef de la OTV nu are voie să plece din țară sau să ia legătura cu orice persoană implicată în dosar, anunță Digi24.
Dan Diaconescu ar fi întreținut relații sexuale cu minore
Potrivit procurorilor, „cu ocazia efectuării unei percheziţii informatice asupra unui telefon mobil, într-o altă cauză penală, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de furt calificat, au fost extrase mai multe fişiere audio-video din conţinutul cărora au rezultat indicii cu privire la comiterea unor alte infracţiuni.
În urma probatoriului administrat în noua cauză a reieşit că în perioada septembrie-noiembrie 2020 şi în luna septembrie 2021 inculpatul D.D., un bărbat în prezent în vârstă de 55 de ani, a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale, în mod consimţit şi repetat, contra unor sume de 300-400 de lei, cu două persoane vătămate minore, surori gemene, în vârstă de 15 ani, ce au împlinit vârsta de 16 ani în luna iulie 2021. Faptele au fost comise pe raza localităţilor Olimp, Constanţa şi Bucureşti, iar probele au relevat că inculpatul cunoştea vârsta persoanelor vătămate”, se arată într-un comunicat al Parchetului.
„În seara de 06.04.2023 bărbatul în cauză a fost ascultat, în calitate de suspect, pentru comiterea, în stare de recidivă postexecutorie, a două infracţiuni de act sexual cu un minor, în formă continuată, şi a cinci infracţiuni de folosirea prostituţiei infantile, în formă continuată. Cu această ocazie el nu a recunoscut comiterea faptelor imputate.
După ascultare, la data de 07.04.2023, ora 00:10, organul de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa – Biroul de Investigaţii Criminale a dispus faţă de suspect luarea măsurii preventive a reţinerii, pe o durată de 24 de ore.
El a fost încarcerat în Centrul de reţinere şi arest preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. Persoana în cauză a formulat plângere împotriva măsurii reţinerii la ora 00:25. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa în dimineaţa de 07.04.2023, iar ulterior, la aceeaşi dată, ora 08:57, a fost respinsă de procurorul de caz, ca fiind neîntemeiată”, se mai arată în comunicat.
„Prin ordonanţa procurorului din data de 07.04.2023 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului D.D. pentru săvârşirea, în stare de recidivă postexecutorie, a două infracţiuni de act sexual cu un minor, în formă continuată, şi a două infracţiuni de folosirea prostituţiei infantile, în formă continuată.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, în forma reţinută în cauză, este închisoarea de la 3 la 10 ani, iar cea pentru infracţiunea de folosirea prostituţiei infantile este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, cu menţiunea că în cazul recidivei postexecutorii limitele speciale ale pedepselor prevăzute pentru noile infracţiuni se majorează cu jumătate”, a mai precizat comunicatul.