Româncă, reținută în Italia pentru trafic cu certificate false de vaccinare
Românii au reușit să facă bani și în străinătate din vaccinarea la chiuvetă sau eliberarea de certificate false de vaccinare. O româncă a fost reținută în Italia pentru că făcea parte dintr-o grupare care a efectuat cel puțin 60 de vaccinări false și ar fi emis tot atâtea certificate verzi ilegale
Cinci arestări și cel puțin 45 de alți suspecți, cercetați pentru vaccinări fictive scrie stiridiaspora.ro. Este pe scurt povestea rețelei din orașul italian Ancona de pe malul Mării Adriatice, de care au beneficiat antreprenori, comercianți și avocați, chiar și un cunoscut dermatolog. De aceste vaccinări fictive au beneficiat familii întregi, chiar și minori, din toată Italia.
Cum acționa rețeaua de certificate verzi false
Vaccinările erau falsificate de un infirmier, în vârstă de 50 de ani din Ancona, angajat al Centrului de Sănătate Mintală și operator al centrului Paolinelli. Potrivit polițiștilor, care l-au arestat pe 10 ianuarie, infirmierul Emanuele Luchetti a pus la cale planul împreună cu alți patru intermediari.
Printre aceștia, se afla și românca Daniela Maria Zeleniuschi, de 40 de ani. Cel mai mediatizat este cazul unui cunoscut medic dermatolog din Italia care ar fi plătit 300 de euro pentru a-i face pe plac soției sale, speriată de vaccin, dar dornică să dețină certificatul verde.
Cum a fost descoperită rețeaua de ”vaccinare la chiuvetă”
Infirmierul a fost demascat de un coleg de-al său, care a observat intrările și ieșirile ciudate din cabinet ale unor persoane fără rezervare, pe care Luchetti, pretinzând că sunt pacienții săi psihiatrici sau cei care suferă de atacuri de panică, se grăbea să îi primească personal.
În cabinetul în care infirmierul efectua vaccinările au fost instalate mijloace de supraveghere video și audio de către polițiști și a fost demascată frauda. Seringa cu vaccinul anti-Covid a fost aruncată la coșul de gunoi, un plasture era pus pe brațul falsului pacient și acesta pleca.
În acest fel, Luchetti i-a determinat pe medici să semneze certificatul de vaccinare, ceea ce era esențial pentru eliberarea permisului verde. Infirmierul cerea între 300 și 450 de euro pentru două doze, bani pe care îi împărțea cu ceilalți membri ai rețelei