Români, mare atenție! În ce condiție s-ar putea anula cardul de energie
Cardul de energie ar putea, în viitor, să fie anulat în orice moment de către autorități, dacă beneficiarii nu respectă anumite condiții de acordare a acestui ajutor pentru facturi.
Concret, printr-o ordonanță de urgență, Guvernul își oferă libertatea de a anula cardurile de energie, dacă se descoperă că beneficiarul nu îndeplinește condițiile necesare pentru a-l primi în momentul în care s-a stabilit acordarea ajutorului.
Dacă se dovedește că beneficiarul nu este eligibil, cardul va fi automat anulat. Vestea bună este că banii deja cheltuiți de pe card nu vor trebui returnați.
„În cazul în care pe durata valabilității cardului de energie se constată, din motive de indisponibilitate sau acuratețe a informațiilor la momentul efectuării interogărilor bazelor de date, că la momentul acordării sprijinului beneficiarul nu era eligibil pentru primirea sprijinului, cardul de energie se anulează și sumele cheltuite aferente cardului de energie se suportă din bugetul de stat”, se arată în document.
Așadar, potrivit proiectului, banii deja cheltuiți nu se vor returna statului, sumele fiind acoperite din buget, scrie avocatnet.ro, care a trimis și o solicitare către MIPE cu privire la clarificarea acestei interpretări.
„Posesorii cardului de energie mai au la dispoziție două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe"
Ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene din România, Marcel Boloș, anunța, în urmă cu câteva zile, că beneficiarii cardurilor de energie au la dispoziție două luni să utilizeze banii din prima tranșă.
„Sunt deja două luni de când am început implementarea programului de sprijin pentru plata facturilor la energie și am atins pragul de două milioane de familii care au achitat facturi din sumele virate pe carduri.
Mai mult de o treime din beneficiari au făcut plăți fără să se deplaseze de la domiciliu în acest scop, fie pentru că au folosit platforma online de plată oferită de Poșta Română, fie pentru că au solicitat factorul poștal la domiciliu și au achitat cu sprijinul acestuia.
Faptul că au existat aceste trei variante de plată, dintre care două permit plata de acasă, este cu adevărat o reușită.
Reamintesc tuturor posesorilor de carduri de energie că mai au la dispoziție două luni pentru a utiliza banii aferenți primei tranșe.
De asemenea, pentru a extinde și simplifica sprijinul acordat, am finalizat proiectul de act normativ prin care se prevede compensarea prețului pentru mai multe tipuri de energie decât cele prevăzute acum: energie electrică, energie termică furnizată în regim centralizat, gaze, butelie, butan, lemn de foc, rumeguș, cărbune, păcură, peleţi, brichete, combustibili lichizi sau solizi şi orice alte materiale de încălzire care pot fi utilizate la încălzirea locuințelor.
Mai mult, avem în plan să permitem și achitarea de facturi mai vechi și să extindem termenul până la februarie 2022”, a declarat ministrul Marcel Boloș.