Seceta din România! S-au uscat păşunile, vacile n-au ce mânca!
Lipsa precipitaţiilor face ravagii! Crescătorii de animale au ajuns în pragul disperării, fiindcă uscăciunea a pus stăpânire pe pajişti mai devreme decât în alţi ani, scrie adevarul.ro. Mulţi fermieri sunt nevoiţi să-şi aducă animalele acasă, pentru a le hrăni cu furajele din ogradă.
Peisaj deprimant! Bărăganul din Buzău este deja un deşert arămiu cât vezi cu ochii, întrucât vegetaţia e arsă de soare. Pentru că iarba a dispărut de pe câmp, proprietarii de ovine au abandonat stânele, pe rând, şi au adus animalele acasă, pentru a le hrăni cu ce mai au prin ogradă.
Pe islazul comunei Smeeni, oile şi caprele aflate încă la păscut pot fi numărate pe degete. Animalele se hrănesc cu puţina vegetaţie de lângă albia râului Călmăţui şi cu scoarţa salcâmilor.
Citește și: Încă un Picasso, găsit din întâmplare
Turmele de pe lunca dintre satele Smeeni şi Maxenu mai au iarbă pentru o perioadă scurtă. „Ce mănâncă ele acum? Păşune uscată, cât o mai ţine, o lună, o săptămână, depinde”, spune Gigel Marin, proprietar de oi din satul Maxenu. Crescătorii speră să primească ajutoare de la stat, pentru a scoate animalele din iarnă.
«Le dăm lucernă,paie şi coceni»
Pentru că verdeaţa a dispărut, oile şi caprele vor fi aduse mai repede în adăposturi, iar furajele strânse în ferme se vor epuiza rapid.
Crescătorii cred că vor ajunge să vândă multe dintre animale, dacă vor rămâne fără hrană pentru ele în miez de iarnă. „Am strâns acasă lucernă, paie şi coceni. Am ajuns deja să hrănim din stoc ovinele, la iesle, cum zicem noi.
Din ce am strâns o să rezistăm până la 1 ianuarie”, oftează Gigel Marin.Rumegătoarele mari, precum vacile, sunt şi mai greu de întreţinut, deoarece smocurile de iarbă sunt mărunte. Fermierii au noroc totuşi că s-a uscat porumbul şi se poate intra mai devreme în lanuri.
Porumbul uscat e adus cu căruţa şi e împrăşiat pe terenul pe care animalele ar fi trebuit încă să pască. „Vitele nu mai au ce să mănânce aici, s-a uscat toată iarba. Cărăm porumb, ca să dea şi ele randament în producţia de lapte”, explică Ninel, un sătean din Ţinteşti.
Florin Marin, crescător de vaci pentru lapte, s-a înscris în programele de subvenţionare a zootehniei. Pentru a încasa banii, el trebuie să aibă grijă ca animalele înregistrate la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) să scape de această perioadă grea.
„Seceta e devastatoare pentru noi. Cu tot ce am strâns din primăvară, puţină lucernă, puţin nutreţ, trebuie să rezistăm până pe 15 noiembrie. După aceea, Dumnezeu cu mila”, se plânge Florin Marin. El nu exclude ca, la iarnă, să fie nevoit să ducă o parte din animale la abator.
Click! spune
Femierii din Bărăganul Buzăului aşteaptă cu nerăbdare ca statul să plătească subvenţiile pentru vaci, oi şi capre. Crescătorii de animale speră să primească fondurile necesare pentru a suplimenta stocul de furaje.
Cod galben de caniculă și temperaturi de 40 de grade
Zăduful se întoarce! Meteorologii anunță Cod galben de caniculă şi disconfort termic ridicat în 21 de județe, inclusiv București până vineri. Vor fi afectate regiunile vestice şi sudice, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Vor fi afectate de temperaturi ridicate, de până la 40 de grade Celsius judeţele: Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, precum şi municipiul Bucureşti.
Temperaturile se vor situa în general între 34 şi 38 de grade, cu valori mai ridicate vineri (19 august), spre 39-40 de grade în vest şi sud-vest. Minimele nu vor coborî sub 18-21 de grade. (Adrian Popescu)