Salvamarii sunt prezenți la datorie! Sfaturi pentru o vacanță fără incidente

23 mai 2022 17:21   Național

După deschiderea sezonului turistic la 1 Mai, salvamarii au revenit pe plajele litoralului românesc. În această perioadă, ei lucrează cu efective reduse, deoarece numărul persoanelor care vin pe plaje este mic, realtează Adevărul. Odată cu începerea sezonului estival, la 1 iunie, salvamarii vor fi în efectiv complet. 

Cea mai importantă regulă pe plajă este respectarea indicaţiilor date de salvamar şi a steagului arborat în acel moment. În fiecare an, autorităţile locale angajează sute de salvamari, care să vină în sprijinul turiştilor şi care să se asigure că vacanţele nu se transformă în drame. 

La Mamaia şi Constanţa, pe apă şi pe uscat vor patrula circa 100 de salvamari, coordonaţi de Gabriel Culea. În această perioadă, când apa e încă rece şi numărul turiştilor este mic, salvamarii lucrează la montarea balizelor în larg, unde apa ajunge la 1,5 metri adâncime, la reamenajarea şi la amplasarea foişoarelor de observaţie.

Citește și: Să înceapă distracția! Plajele de la Marea Neagră sunt gata să primească turiști

 „Avem tot ce ne trebuie, din punct de vedere al dotărilor. Deţinem echipamente de intervenţie rapidă (skijet-uri, bărci cu motor), caiace, catamarane, staţii de emisie-recepţie şi portavoce”, explică şeful salvamarilor din Mamaia şi Constanţa.  

«Copiii pot aluneca de pe stabilopozi»

În staţiunile din sudul litoralului (Olimp, Neptun, Venus, Jupiter, Saturn şi Cap Aurora) sunt 95 de salvamari, inclusiv trei şefi-coordonatori, un medic, trei asistente medicale şi trei persoane calificate în acordarea de prim-ajutor, fără statut de asistent.

De asemenea, sunt amenajate trei puncte de prim-ajutor: Mangalia, Neptun şi Venus. Staţiunea Tineretului, Costineşti, beneficiază de serviciile a 24 de salvamari, grupaţi în opt puncte de intervenţie, iar pe plajele din Eforie vor fi aproximativ 80 de salvamari şi 22 de puncte de observaţie. 

Rolul salvamarilor este de a-i atenţiona pe turişti atunci când viaţa lor poate fi în pericol. Nu puţine sunt cazurile în care apar conflicte, uneori şi fizice, între salvatori şi turişti. „În momentul în care marea e agitată, noi încercăm să-i atenţionăm pe turişti. Lumea este destul de înţelegătoare, dar mai sunt persoane care încalcă regulile”, spune Gabriel Culea. 

Salvamarul atrage atenţia că pericolul nu dispare nici dacă marea e liniştită, de aceea trebuie să fii mereu atent. Problemele cele mai mari le ridică puştii, fiindcă se aventurează în larg fără să ştie să înoate foarte bine sau fără să ştie să-şi dozeze efortul. 

Vezi și: Iată topul celor mai frumoase plaje din Europa 

„Apa este un mediu periculos, chiar dacă marea este liniştită sau agitată. O zonă unde se impune o atenţie sporită este cea a digurilor - de exemplu, zona Cleopatra-Mamaia. Copiii vin să facă baie sau să sară în apă, urcă pe stabilopozi, ca să facă poze, dar pot aluneca, se lovesc şi cad în apă. Dacă nu eşti pe fază, cei mici se pot îneca”, avertizează şeful salvamarilor din Mamaia şi Constanţa.    

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!  

Mai multe