Schimbări importante pentru pensionari! Cei născuți în acești ani pot avea pensii mai mici după recalculare

18 august 2024 16:24   Național

Deja începem să ne apropiem de începutul lui septembrie, dată la care va intra în vigoare noua lege a pensiilor. Până la această dată, românii vor urma să intre în posesia deciziilor de recalculare, așa că vor ști precis câți bani vor primi din septembrie. Din păcate pentru cei născuți în anumiți ani, pot exista unele probleme cu suma pe care o vor avea.

Noua lege a pensiilor urmează să intre în vigoare destul de curând, începând cu data de 1 septembrie. Aceasta va modifica modul în care sunt calculate pensiile, iar românii ar trebui să poată observa o mulțime de modificări, atunci când vine vorba despre suma pe care o vor primi lunar.

Cei care au lucrat un număr mare de ani, ideal de minim 35, vor primi mai mulți bani la pensie, iar grupele de muncă nu vor mai fi la fel de importante, din punct de vedere financiar. De asemenea, o scădere poate apărea în calcule pentru românii care au muncit mai puțin de 25 de ani.

Noua lege a pensiilor intră în vigoare de la 1 septembrie

Românii trebuie să știe că indiferent dacă în urma calcului le va reieși o pensie mai mică, ei vor primi în continuare suma mai mare, adică, în acest caz, cea pe care deja o primesc. Se estimează că undeva în jur de 2 milioane de pensionari urmează să rămână cu exact aceeași sumă pe care deja o au.

În același timp, aproape 3 milioane de oameni ar trebui să primească pensii mai mari, începând cu luna septembrie.

Ce se va întâmpla cu pensiile din toamnă

În urma recalculării, cei născuți între octombrie 1958 și iunie 1961, care au ieșit la pensie la vârsta de 61, respectiv 62 de ani, ar putea observa o scădere a pensiei. De asmenea, pensionarii născuți între octombrie 1952 și iulie 1953 vor fi, de asemenea, afectați.

Cu toate acestea, chiar dacă acești pensionari pot să nu beneficieze de punctele de stabilitate, pensia pe care o primesc nu va scădea, ci va rămâne la nivelul actual.

Mai multe