Se strică vremea! Cod galben de ploi și vânt, în 20 de județe

31 martie 2022 12:22   Național

ANM a transmis ieri o avertizare Cod galben de ploi abundente, intensificări ale vântului și ninsori în zona montană. Informarea este valabilă de joi până sâmbătă seara. Ulterior, vremea se va răci treptat.

20 de județe sunt vizate de codul galben

20 de județe sunt vizate de Codul galben: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Bihor, Cluj, Alba, Arad, Hunedoara, Timiș, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Sibiu, Argeș, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea și Brăila. Începând de joi și până sâmbătă, ora 21.00, în cea mai mare parte a țării va ploua, mai ales sub formă de averse. Cantitățile de apă vor depăși 20-40 de litri/mp, vântul va sufla cu viteze de 45-55 km/oră, joi (31 martie) în vestul și sud-estul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni. La munte, iar altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăși 80 km/oră.

Totodată, „în intervalul menţionat, în jumătatea de vest a Carpaţilor Meridionali, precum şi în Carpaţii Occidentali şi în nordul Carpaţilor Orientali va ploua însemnat cantitativ şi se vor acumula 50...70 l/mp, determinând topirea stratului de zăpadă. Local în Banat şi Maramureş cantităţile de apă vor depăşi 30...40 l/mp”, anunță meteorologii.

De sâmbătă, vremea se răcește

Vineri (1 aprilie) vremea va deveni instabilă, vor fi descărcări electrice, iar în regiunile sudice posibil şi vijelii. De sâmbătă, vremea se va răci treptat, de duminică, 3 aprilie, în nordul țării vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar la munte va ninge, mai spune ANM.

În Bucureşti, vremea va fi deosebit de caldă, dar va deveni instabilă din după-amiaza zilei de vineri, când va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, posibil cu aspect de vijelie. Trecător, ploi slabe, vor fi şi pe parcursul zilei de joi. Temperaturile maxime se vor situa între 20 şi 25 de grade, iar cele minime între 9 şi 11 grade.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro

Poți urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram.

Mai multe