Șefa secției ATI de la Spitalul Pantelimon și-a dat demisia! Ce motiv a invocat

19 august 2024 13:59   Național
Ultima actualizare:

Schimbările continuă la Spitalul Pantelimon, acolo unde mai multe persoane au decedat în mod suspect. Florina Pompilian, șefa Secției ATI, a demisionat din motive personale. 

Cu toate că a renunțat la funcția de conducere, Florina Pompilian continuă să fie medic pe secția de Anestezie și Terapie Intensivă.

Șefa ATI de la Spitalul „Sf. Pantelimon a renunțat la funcția de conducere”

Conform celor afirmate de reprezentanții Spitalului „Sfântul Pantelimon”, Florina Pompilian a depus luni, 19 august, demisia. Constantin Răzvan Jitianu, manager interimar, i-a acceptat-o. 

De asemenea, motivul pentru care șefa Secției ATI, a demisionat din motive personale, așa cum amintește observatornews.ro

Emanuel Ungureanu, plângere penală împotriva lui Alexandru Rafila 

Tot în cazul scandalului de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”, deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus o plângere penală împotriva lui Alexandru Rafila. L-a acuzat pe ministrul Sănătății de abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu în cazul deceselor suspecte. 

De asemenea, Emanuel Ungureanu a anunțat că a mai depus plângere și împotriva a doi funcţionari din Ministerul Sănătăţii, Octavian Melintescu (consilierul personal al lui Rafila) şi Sorin Luca (fost şef al Corpului de control), potrivit Agerpres.

Sunt doi funcţionari care, cu neglijenţă şi comiţând fapta de abuz în serviciu, au refuzat practic să facă un control, conform Legii 95/2006, unei Hotărâri de Guvern şi modului în care este reglementată activitatea acestui Corp de control. Domnul Rafila se face vinovat de fapte de abuz în serviciu şi de neglijenţă în serviciu. Sunt fapte foarte grave care au atentat şi atentează în continuare la siguranţa pacienţilor din Spitalul 'Sfântul Pantelimon'.

În situaţia în care ministrul Sănătăţii a aflat, inclusiv din presă, despre faptul că, în 48 de ore, într-un spital din ţara noastră, într-o secţie ATI, mor 20 de oameni în condiţii suspecte, el ar fi fost obligat prin lege, atenţie sunt 16 articole din Legea 95/2006 încălcate de domnul Rafila, să facă un control complex pe Secţia AŢI, din care ar fi trebuit să facă parte un medic specialist ATI, un inspector de la Inspecţia Sanitară de Stat, un reprezentant al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, un reprezentant al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România şi un reprezentant al Colegiului Medicilor", a declarat deputatul la intrarea în Parchetul General.  

Mai multe