Peste 80 de medici români din Franța sar în apărarea doctorițelor de la Spitalul Pantelimon „Au nevoie de o protecție legală în fața acestor cazuri dificile”

18 august 2024 13:35

Peste 80 de medici români de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) din Franța intervin în scandalul doctorițelor de la Spitalul Sfântul Pantelimon, acuzate de omor calificat. Într-o scrisoare deschisă, cadrele medicale subliniază complexitatea deciziilor luate în secțiile de terapie intensivă și susțin că situația cu care s-au confruntat colegele lor era una fără ieșire

Peste 80 de medici români din Franța iau apărarea doctorițelor de la Sf. Pantelimon / foto: Arhivă

Peste 80 de medici ATI români, dar care lucrează în spitalele din Franța, au redactat o scrisoare deschisă referitoare la scandalul celor două doctorițe de la Spitalul Sfântul Pantelimon, acuzate de omor calificat. Cadrele medicale le iau apărarea, dând exemplul legislației franceze, care sancționează medicii atunci când „insistă” să administreze un tratament unei persoane care nu mai are șanse de supraviețuire.

„Intervin în spațiul public, din păcate, persoane care nu par să aibă acel minim de pregătire profesională în ceea ce privește înțelegerea funcționării unei unități de Terapie Intensivă și a particularităților acestui serviciu, ale patologiilor caracteristice și care totuși se pronunță asupra competențelor și deciziilor luate de acești medici, colegii noștri...Din nefericire, moartea în reanimare (terapie intensivă) face parte din cotidianul nostru ca medici. În fiecare zi, medicii ATI sunt confruntați cu decizii de viață și de moarte, într-o lume în care resursele materiale, fizice și umane sunt limitate, și în care tendința este de a fi cât mai invazivi și agresivi în tratamentele propuse pacienților.

Cheia înțelegerii a ceea ce s-a petrecut la Spitalul Sfântul Pantelimon nu se găsește în doza de noradrenalină. Cheia înțelegerii constă în realizarea faptului că situația cu care s-au confruntat colegele noastre era una fără ieșire, că se aflau întrun impas terapeutic. Este un fel de „șah mat” în medicină, când orice ai face nu mai există o soluție bună. Pentru cei care nu cunosc termenii medicali, starea de „șoc refractar” înseamnă o stare de hipotensiune profundă și prelungită, care nu mai răspunde la doze din ce în ce mai mari de noradrenalină. Nu mai există soluție la aceasta situație și deznodământul inevitabil este decesul, oricare ar fi doza de noradrenalină, mare sau mică.

„Echipa medicală are datoria de a acționa strict în interesul pacientului”

În Franța, de exemplu, insistența de a administra un tratament atunci când nu mai există șanse de supraviețuire, poartă numele de „îndârjire terapeutică” (“obstination déraisonnable” sau “acharnement thérapeutique”, legea Leonetti din 2005) și este sancționată prin lege ca o practică medicală neadaptată situației, care aduce atingere demnității pacientului respectiv

Echipa medicală are datoria de a acționa strict în interesul pacientului, chiar dacă aceasta poate să însemne câteodată limitarea îngrijirilor medicale la pacienții care sunt considerați în fază terminală, fără un proiect terapeutic rezonabil. Aceste legi au început să fie elaborate în Franța încă de acum 20 de ani și continuă să evolueze. Fără acest cadru legal în România, exagerările și excesele în ambele sensuri sunt posibile. Și pacienții trebuie protejați, dar și echipele medicale au nevoie de o protecție legală în fața acestor cazuri dificile.

Și când spunem tragedie, înțelegem și durerea familiilor care au rămas cu impresia că nu s-a făcut tot posibilul pentru apropiații lor, dar și cea a medicilor implicați, care, deși au avut sentimentul că procedează corect și că au acționat în interesul pacienților, acum sunt ostracizați și tratați precum criminali de drept comun”, se arată în scrisoare.

De asemenea, medicii români din Franța își exprimă speranța ca acest caz de la Spitalul Sfântul Pantelimon „să fie încredințat experților, care pot să judece imparțial ce s-a petrecut cu adevărat acolo”.

În calitate de medici ATI, ne exprimăm speranța că acest caz al medicilor de la Spitalul Sf. Pantelimon să fie încredințat experților, care pot să judece imparțial ce s-a petrecut cu adevărat acolo. Sperăm, de asemenea, să fie punctul de plecare pentru definirea unui cadru legal în România care să stabilească regulile de funcționare în astfel de situații”, subliniază ei.

Totodată, ei adaugă că sunt solidari cu colegii medici ATI din România şi sunt gata să împărtăşească din experienţa sistemului medical francez, mult mai avansată în această problematică. Ei prezintă şi câteva dintre principiile pe care se bazează aceste legi în Franţa:

Situațiile care impun limitarea sau oprirea tratamentelor într-o secție de Terapie Intensiva în Franța

Pacient aflat în situaţia de eşec terapeutic, în ciuda unei strategii bine conduse şi a unui tratament optimal. În această situaţie, decizia de limitare sau de oprire a unui (sau mai multor) tratament(e) are ca scop să nu se prelungească inutil agonia prin continuarea înlocuirii unei anumite funcţii de organ.
Pacientul a cărui evoluţie este defavorabilă în ceea ce priveşte supravieţuirea şi/sau calitatea vieţii şi pentru care continuarea sau intensificarea tratamentelor de înlocuire de organ ar fi nerezonabilă sau disproporţionată faţă de obiectivul terapeutic şi situaţia reală (ex. cancer terminal).
Pacientul care îşi exprimă direct sau indirect refuzul faţă de introducerea sau intensificarea tratamentelor de înlocuire de organ (ex. ventilaţie invazivă, dializă etc.)”, se arată în scrisoare.

Limitarea tratamentelor: aceasta poate presupune fie non-optimizarea (lipsa de escaladare) a unuia sau a mai multor tratamente deja prezente (de ex. nu se creşte oxigenul sau nu se mai creşte noradrenalina), fie non-instituirea unui nou tratament în cazul apariţiei unei noi complicaţii. Intenţia nu este de a provoca moartea, ci de a lăsa procesul fiziologic să se desfăşoare natural, fără o altă intervenţie din partea echipei medicale.
Oprirea tratamentelor: întreruperea unuia sau mai multor tratamente, inclusiv a celor care asigură menţinerea în viaţă artificială. Este esenţială distincţia dintre «a lăsa să moară» un pacient care a ajuns la sfârşitul vieţii şi «a-l face să moară», lucru care este asimilabil eutanasiei şi care presupune o acţiune voluntară, intenţională în acest scop.
Nu se face o diferenţă etică între a limita şi a opri un tratament.
Îndârjirea (încăpăţânarea) terapeutică: aceasta se referă la instaurarea sau continuarea unui tratament care devine inutil şi nejustificat, ţinând seama de prognosticul de supravieţuire limitat şi de calitatea vieţii la un anumit pacient. Această 'încăpăţânare terapeutică' este considerată o practică medicală 'proastă', care nu ţine seama de vulnerabilitatea şi de drepturile pacientului, şi care este sancţionată prin lege în Franţa. Simpla menţinere artificială în viaţă, fără un proiect rezonabil, este sancţionată tot ca 'încăpăţânare/ îndârjire terapeutică'.
Îngrijiri paliative: acele îngrijiri active care se acordă unei persoane cu o boală gravă, evolutivă sau terminală. Obiectivul îngrijirilor paliative este de a uşura durerile fizice şi psihice, atât ale pacientului muribund, cât şi ale familiei acestuia”.

Pacientul: în cazul în care acesta este capabil să-şi exprime dorinţele şi să poată lua o decizie. Aceasta presupune că se poate exprima şi că funcţia de judecată şi de înţelegere este păstrată. Legea franceză impune respectul principiului de autonomie a pacientului.
În cazul în care pacientul este incapabil să ia o decizie, responsabilitatea de decizie revine medicului care se ocupă de pacientul respectiv. Această decizie nu cade asupra familiei sau asupra personalului paramedical şi nici nu poate fi delegată altui medic.
Procedura de reflecţie colegială: decizia de oprire/limitare a tratamentului este luată după consultarea cu echipa de îngrijire, făcând apel la un alt medic, chemat în calitate de consultant. Nu trebuie să existe nicio legătură ierarhică între aceşti medici, care ar putea influenţa luarea deciziei. La cererea unuia dintre cei doi medici, se poate face apel la un al doilea medic consultant.
În luarea deciziei se ţine cont de dorinţele pacientului exprimate anterior, de opinia familiei. Informaţia faţă de aceştia trebuie să fie clară, adaptată, reînnoită, precoce, loială, sinceră. Legea franceză precizează că familia poate şi trebuie să fie consultată, însă nu i se atribuie un rol decizional.
Procesul de decizie trebuie să implice şi asistenţii, infirmierele, rezidenţii şi medicii de altă specialitate implicaţi în îngrijirea pacientului respectiv. Aceştia sunt încurajaţi să se exprime faţă de această decizie, iar cea finală să fie urmată de toţi cei care se succed în procesul de îngrijire a pacientului. Se urmăreşte ajungerea la un consens în cadrul echipei medicale.
În cazul apariţiei unor noi elemente capabile să modifice procesul de reflecţie, orice decizie de limitare sau oprire a tratamentului luată anterior poate să fie reconsiderată sau anulată.

„Spitalul groazei” din Pantelimon

Amintim că două doctorițe de la Secția ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon au fost reținute preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor și omor calificat. Ele au contestat măsura. De asemenea, o asistentă a fost plasată sub control judiciar pentru mărturie mincinoasă.

La dosar există mărturiile șocante ale asistentelor, dar și intreceptări ale discuțiilor telefonice dintre doctorițele implicate și alți medici. Întregul scandal a plecat de la faptul că pacienții de la Terapie Intensivă ar fi primit tratament cu noradrenalină, un medicament utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale, în doze de zece ori mai mici decât era necesar.