Și-a ucis colega de serviciu "dintr-o greșeală"! Accident tragic într-o parcare
Accident tragic în Târgu Jiu. O femeie a dat cu mașina peste o colegă de-a ei, într-o parcare, iar aceasta a murit pe loc. Șoferița avea permis și nu consumase alcool, iar polițiștii fac acum cercetări într-un dosar pentru ucidere din culpă.
Șoferița a încurcat pedalele
Femeia din Târgu Jiu se afla în spatele unui autoturism condus de o prietenă, care a confundat pedalele, a băgat din greşeală mașina în marşalier şi a dat peste ea.
Funcționara era cu o colegă de serviciu, se întorcea din oraș unde petrecuseră împreună, iar în parcare s-a dat jos din mașină. Colega ei, care conducea autoturismul, nu a fost atentă și a lovit-o cu portiera, a proiectat-o în alt autoturism, iar apoi a trecut peste ea.
Femeia a murit pe loc
Șoferița a confundat practic comenzile mașinii, dând înapoi, în loc să meargă înainte și ulteiror nu a mai putut controla autoturismul. Femeia în vârstă de 56 de ani, din Târgu Jiu, a murit pe loc. Polițiștii fac acum cercetări într-un dosar de ucidere din culpă.
„O femeie, în vârstă de 43 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism, la punerea în mișcare prin manevra de mers înapoi, a lovit cu portiera o femeie, în vârstă de 56 de ani, care coborâse parțial din acel autoturism, a proiectat-o pe drum și a trecut peste ea, continuându-și deplasarea în mod involuntar în marșarier", a transmis poliția.
În urma impactului a rezultat decesul femeii de 56 de ani, urmând ca trupul neînsuflețit al acesteia să fie dus la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei. Femeia de la volan are permis de conducere corespunzător și nu a băut, arată IPJ Gorj.
Alt accident, în Timiș. A trecut cu mașina peste el
În trecut, un accident similar a mai avut loc. Un tânăr din Timiș și-a ucis un prieten după ce a trecut, din greșeală, cu mașina peste el. Mai mulți tineri stăteau de vorbă pe marginea șoselei, iar la un moment dat, un prieten de-al lor a trecut cu mașina pe stradă și a oprit lângă ei. Șoferul a încercat să dea înapoi cu mașina, însă nu s-a asigurat la cei care erau în spate. Astfel, mașina a trecut peste unul dintre tineri, iar una dintre roți l-a strivit efectiv pe acesta. Tânărul rănit a fost transportat de urgență la spitalul din Lugoj, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.