Crima care a îngrozit România! Tânărul care a ucis un șofer Uber, i-a incendiat mașina și i-a ascuns cadavrul în pădure, reținut pentru omor
Un tânăr de 21 de ani (șofer de UBER) din Bărcănești, județul Prahova, a fost reținut pentru omor după un incident extrem de violent. Crima a avut loc în timpul unei curse, când atacatorul a solicitat o mașină din Ploiești.
Victima a fost atacată de peste 20 de ori cu un cuțit
Victima, un bărbat de 31 de ani, se pare că ar fi fost atacată de peste 20 de ori cu un cuțit, în urma unui conflict spontan între el și șoferul de UBER. Cu toate că, detaliile exacte ale disputei rămân neclare, reprezentanții poliției spun că ar fi fost vorba despre neînțelegeri legate de achitarea cursei.
Tânărul a abandonat cadavrul în pădurea din apropierea localității Snagov
După comiterea crimei, tânărul a abandonat cadavrul în pădurea din apropierea localității Snagov. Într-o tentativă de a-și șterge urmele, acesta a condus mașina victimei până în zona localității Brazi, unde a incendiat vehiculul. Incidentul a fost raportat poliției în noaptea de miercuri, în jurul orei 00:30, când s-a sesizat un incendiu la un autoturism în extravilanul localității.
Atacatorul, acuzat de omor, tâlhărie, conducere fără permis și distrugere prin incendiere
Polițiștii Secției Rurale de Poliție Cocorăștii Colț, având suspiciuni cu privire la cauza incendiului, au extins cercetările, iar în scurt timp au identificat suspectul. Tânărul este acuzat de omor calificat, tâlhărie calificată, conducere fără permis și distrugere prin incendiere. Autoritățile continuă să investigheze cazul, cu sprijinul Serviciilor de Investigații Criminale Prahova și Ilfov.
În prezent, suspectul urmează să fie prezentat unității de parchet competente, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive. Cadavrul șoferului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru a fi supus necropsiei.
Acest caz înfiorător a șocat întrega Românie, scoțând la suprafață riscurile și violența care pot apărea în interacțiunile de zi cu zi, chiar și în situații care par inițial extrem de sigure.