Tentativă de sinudicere în Capitală! Un medic de la Spitalul Polizu a încercat să-și ia viața cu un pistol airsoft
Caz șocant în Capitală astăzi, 11 mai 2023. Un renumit medic ginecolog din cadrul Spitalului Polizu, în vârstă de 59 de ani, a încercat să se sinucidă. Bărbatul s-ar fi folosit de un pistol airsoft, cu bile de cauciuc. În urma gestului său, el se află acum internat în stare gravă la spital.
Potrivit informațiilor oferite de sursele Observator, medicul ginecolog se confrunta cu depresia de mai bine de un an de zile, motiv pentru care ar fi recurs la acest gest care îi poate fi acum fatal. Acesta s-a ajutat de un pistol airsoft pe care îl avea și s-a împușcat în incinta casei.
Fiica medicului a sunat la 112. Bărbatul se află acum în stare gravă
În urma gestului său necugetat, fiica lui a fost cea care l-a găsit zăcând în casă. Nu a stat pe gânduri și a sunat la numărul unic de urgență 112. O echipă de medici, mai multe echipaje de poliție și pompieri deplasându-se la fața locului.
Medicii de pe Salvare, care au ajuns cât au putut de repede la fața locului, l-au transportat pe bărbat la spital, în stare critică, acum aflându-se pe masa de operație.
În urma unor informații oferite de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, sunt efectuate acum cercetările de către Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs tentativa de sinucidere.
„La data de 11 mai 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 5 au fost sesizați privire la faptul că o persoană ar fi rănită, în urma folosirii unei arme neletale. La fața locului s-au deplasat polițiștii și un echipaj medical care a preluat persoana și a transportat-o la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cercetările sunt continuate de către Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul", a informat Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, conform sursei amintite.