Și vedetele luptă cu depresia! Andreea Marin: „Am ajuns să mă gândesc la sinucidere!”

#Exclusiv Click!
Ultima actualizare:

Maladia secolului nu iartă aproape pe nimeni! Nu puține sunt persoanele publice care au recunoscut că s-au confruntat cu depresii severe, de-a lungul vieții. Unele dintre acestea au ajuns chiar în pragul sinuciderii. Andreea Marin, Oana Roman, Mihai Bendeac, Ana Morodan sau Andreea Raicu sunt câteva dintre vedetele acare au fost atinse de această boală perfidă, greu de controlat.

Andreea Marin s-a confruntat cu depresia în timpul mariajului cu Ștefan Băbică junior / foto: Click!
Andreea Marin s-a confruntat cu depresia în timpul mariajului cu Ștefan Băbică junior / foto: Click!

Depresia, sau boala secolului cum a fost numită, nu ține cont de statut, imagine sau funcție. Persoane din toate categoriile sociale sunt afectate de aceasta într-o măsură mai mică sau mai mare, mai ales cele care sunt expuse stresului zilnic.

Chiar dacă din afară par a avea o viață perfecă, fără lipsuri și greutăți, vedetele sunt și ele afectate de această boală în aceeași măsură ca și oamenii de rând. Nu puține au fost persoanele publice, care au recunoscut că au avut probeleme psihice majore și depresii grave într-o anumită etapă a vieții lor. I-au salvat familia, medicii sau chiar animalele de companie, care se știe că sunt și ele un bun „tratament” în asemenea perioade dificile.

Nu puține sunt vedetele care au ajuns chiar în pragul sinuciderii din cauza depresiei. Sfatul lor?! De fiecare dată apelați la ajutorul medicilor de specialitate, psihologi, neurologi sau psihiatrii, care vă pot salva viața în ultimă instanță.

Andreea Marin „Te gândești: «Am devenit o povară pentru ceilalți!»”

Andreea Marin (48 de ani) este vedeta care a trecut prin cumpene mari și momente extrem de dificile în viață, dar a reușit mereu să-și păstreze zâmbetul pe față.

Andreea a dezvăluit că a fost și ea diagnosticată cu depresie. A trăit o mare dramă, pe vremea când era doar o copilă de nouă ani, iar mama ei i s-a stins în brațe. Prezentatoarea TV s-a confruntat, apoi, și la maturitate cu o depresie cruntă, care a adus-o chiar în pragul sinuciderii.

Nu știu cât de puternic să fii, pentru că mă priviți și vedeți în mine un om destul de puternic și, totuși, am ajuns să mă gândesc chiar și la momentul, de neacceptat pentru mine altfel, al sinuciderii. Deci, nu e o joacă! Din moment ce gândurile tale ajung acolo, te gândești că: «Îi scap pe ceilalți de o povară, că am devenit o povară pentru ceilalți și în felul ăsta închei povestea!»”, a povestit Fosta Zână a „Surprizelor".

Andreea Marin: „Depresia este o boală și nu o vină!”

„Depresia este o boală! În primul rând, e o boală și nu o vină. Și cel care află că are depresie trebuie să înțeleagă asta, el nu e vinovat că are depresie. El este pur și simplu atins de o boală care se poate vindeca. Dar a încerca să te vindeci singur, mai cu seamă dacă ai ajuns într-un stadiu al bolii care te duce spre zone prea întunecate, îți duce mintea, sufletul, îți strici relațiile cu ceilalți, pentru că asta se întâmplă…

Ai insomnii care devin pe termen lung și care te dărâmă pur și simplu. Nu mai poți să fii mamă bună, nu mai poți să fii soție bună, nu mai poți să fii colegă bună și așa mai departe. Toate lucrurile acestea nu se pot rezolva de unul singur”, a mai povestit Andreea Marin. în podcastul Fresh by Unica.

„Zâna” i-a îndemnat pe toți cei care se confruntă cu depresie să ceară imediat ajutorul unui psiholog sau psihiatru, încă de la primele semne.

Un specialist pe mine m-a ajutat extraordinar! Mi-am revenit cu totul, mi-am continuat viața, am reajuns în echilibru. Da, fie că e psiholog, fie că e psihiatru… Nu înseamnă că dacă mergi la psihiatru ești nebun. Aceste etichete sunt doar niște etichete și n-au decât să le poarte cei care le pun.

Dar omul care trece prin depresie este un om care trece prin boală, ca oricare altul, numai că bolile sunt diferite. În momentul acela trebuie să înțelegi că nu e nicio rușine să mergi la un psiholog și, dacă el îți indică, să mergi la un psihiatru. Nu e nicio problemă!”, a mai spus ea.

Fosta „Zână a Surprizelor” a mărturisit că a suferit de depresie și pe vremea când era căsătorită cu Ștefan Bănică Junior. Episodul s-a petrecut atunci când Violeta, fiica ei și a actorului, avea doar câteva luni.

„S-a întâmplat când era Violeta mică și nu cred că știm de unde vine depresia. E o boală care se insinuează perfid în mintea noastră și apoi în interiorul nostru.

Ca să dau așa câteva simptome pentru a fi mai ușor de recunoscut: insomnii, te trezești dimineața și deja ești cu ochii în lacrimi și nu știi de ce pentru că nu ți s-a întâmplat nimic peste noapte ca să plângi la prima oră a dimineții, ești pur și simplu nefericit de când deschizi ochii, o furtună interioară te apucă din când în când ca o gheară care îți strânge pieptul și o durere interioară, dar nu știi neapărat de ce.

Adică nu ai o nemulțumire în realitate atât de puternică, care să te ducă acolo. În cazul meu, aveam casă, aveam masă, aveam familie, aveam un copil mic ,care a fost motivația mea să lupt. A fost extraordinară motivația asta, să am un bebeluș”, a declarat Andreea Marin, în podcastul  Acasă la Măruță".

Oana Roman: „Aveam o depresie puternică, stări de anxietate și atacuri de panică recurente!”

Oana Roman a descoperit că în lupta cu depresia o ajută cățeii / foto: arhiva personală
Oana Roman a descoperit că în lupta cu depresia o ajută cățeii / foto: arhiva personală

Oana Roman (47 de ani) nu s-a sfiit nici ea să recunoască faptul că a trecut prin depresie, încă din adolescență. Vedeta a făcut ani de zile de terapie, confruntându-se cu stări de anxietate grave și chiar cu atacuri repetate de panică.

La doar 14 ani, fiica lui Petre Roman a trecut prin primul ei episod de depresie, iar cel mai bun spijin l-a găsit atunci  în câinele ei.

Eu am intrat în depresie la o vârstă foarte complicată. Aveam în jur de 14 ani. Părinții mei atunci nu au înțeles cât de rău eram și m-au dus să îmi trateze efectul, și nu cauza. Efectul a fost că din cauza puternicei depresii în care eram m-am îngrășat foarte tare.

Pentru că nici nu mai făceam sport, m-au dus la endocrinolog. Tratamentul a venit abia după 15 ani. De abia în jurul vârstei de 30 de ani am înțeles că nu mai pot să trăiesc așa și m-am dus la doctor.

Norocul meu este că am întâlnit un doctor psihiatru și psihoterapeut minunat. El a reușit să mă trateze fără tratament medicamentos. Eu aveam și o depresie puternică și stări de anxietate și atacuri de panică recurente. Sunt momente în care cad și eu, în care nu mai vreau să știu de nimeni.

Momente în care îmi vine să plec la capătul Pământului și să las totul în urmă. Sunt momente în care cad în genunchi la propriu și simt că nu mă mai pot ridica. Dar găsesc mereu puterea să merg mai departe. Chiar dacă nu arăt, sunt momente în care mă simt singură, abandonată, atacată. Clipe în care mă simt rău fizic și psihic, dar mă ține cel mult o zi, pentru că m-a ajutat foarte mult terapia”, a povestit Oana Roman, pe Instagram.

În prezent, Oana nu mai ia pastile, dar merge constant la terapeut pentru a-și ține în frău stările anxioase.

Nu treci peste depresie, peste anxietate și peste atacuri de panică fără terapie. Este importantă credința și rugăciunea, dar în același timp este important să faci terapie. Depresia este o afecțiune medicală ca orice altă afecțiune.

Este extrem de periculoasă și poate fi fatală, trebuie tratată la doctor. Treci peste ea în sensul că reușești să o faci să se diminueze foarte mult. Dar ea nu dispare 100% niciodată. Rămâne într-o stare foarte latentă undeva acolo și în orice moment se poate întoarce.

De aceea trebuie să ai grijă de sufletul tău. Depresia intervine în momentul când tu nu mai ai grijă de sufletul tău, când te lași copleșit de toate problemele din jur și de viață”, a mărturisit Oana, într-un Instastory, pe contul ei oficial de Instagram.

Andreea Raicu: „Greu mi-a fost când am conștientizat demonii mei, depresia mea”

Andreea Raicu a scăpat de depresie cu meditație și yoga / foto: arhiva personală
Andreea Raicu a scăpat de depresie cu meditație și yoga / foto: arhiva personală

Andreea Raicu (45 de ani) a avut parte de o copilărie marcată de dorința părinților, care i-au cerut să fie perfecțiunea întruchipată. Vedeta a dus traumele și episoadele dificile cu ea și la maturitate.

Greu nu mi-a fost când am păşit pe scenă şi am vorbit despre demonii mei, depresia mea, ci când le-am conştientizat şi admis, când mi le-am însuşit şi am decis să fac ceva în privinţa asta. Să vorbesc despre toate aceste lucruri nu mi-e greu, dimpotrivă.

Mai ales că ştiu cât de puţin se vorbeşte despre depresie şi cât de mulţi oameni suferă în tăcere. Dacă vocea mea ajută chiar şi un singur om, eu sunt fericită”, a mărturisit Andreea Raicu, pentru OK! Magazine.

Mihai Bendeac: „Își arată colții destul de des!”

Mihai Bendeac a spus că are episoade de depersie aproape zilnic / foto: Click!
Mihai Bendeac a spus că are episoade de depersie aproape zilnic / foto: Click!

Actorul Mihai Bendeac (40 de ani) nu s-a ferit nici el să recunoască faptul că, în afara scenei, este un tip introvertit, sensibil, care se luptă aproape zilnic cu episoade de depresie.

Nu, n-am reușit s-o înving, își arată colții destul de des, aș spune, dar cred că am învățat să trăiesc cu ea. Am învățat să nu mă mai sperii atât de tare atunci când apar episoadele de genul ăsta, dar nu pot să spun c-am trecut peste.

Cumva, fiecare om trebuie să se lupte singur cu depresia lui, să-și caute răspunsul pe diferite căi, în diferite luări de cuvânt, în diferite interviuri ale altora care au trecut prin treaba asta, dar cred că rezolvarea propriei depresii nu stădecât în soarta fiecăruia dintre cei care se lovesc de așa ceva”, a mărturisit Mihai Bendeac.

Ana Morodan: „Am momente când cad și atunci s-a terminat”

Ana Morodan a suferit și ea, recent, de depresie / foto: Click!
Ana Morodan a suferit și ea, recent, de depresie / foto: Click!

Ana Morodan (37 de ani) s-a luptat și ea, la rândul ei, ani de zile cu depresia și cu episoadele de anxietate. Vedeta spune că cel mai important e ca acele persoane, care se confruntă cu această boală, să vorbească despre suferințele lor.

Nu mi-a fost greu să admit asta. Eu am simțit că am asta. Încă trăia mama. Am fost șocată, nu știam ce mi se întâmplă. Apoi m-am gândit că trebuie să vorbesc despre asta și sunt oameni cărora le e rușine să vorbească despre asta. Eu mi-am dorit să spun asta.

Ana Morodan: „Credeam că m-am vindecat și reveneau”

Au fost niște perioade foarte grele și credeam că m-am vindecat și reveneau. Într-o zi am găsit pe cineva care a înțeles și este un om genial și a reușit. Din 2018, de când au murit părinții, până anul ăsta (n.r 2022) la început a durat. Eu sunt un om deștept și am transformat depresia severă într-o depresie funcțională.

Am momente când cad și atunci s-a terminat. Încurajez pe toata lumea să vorbească despre asta”, a spus Ana Morodan, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, de la Kanal D.

Mihai Trăistariu a clacat psihic după succesul de la Eurovision!

Trăistaiu a suferit de depresie după succesul de la Eurovision, din 2006 / foto: arhiva personală
Trăistaiu a suferit de depresie după succesul de la Eurovision, din 2006 / foto: arhiva personală

Mihai Trăistariu (43 de ani) a cunoscut apogeulcarieriei sale atunci când s-a clasat pe locul al patrulea în finala Eurovision, din 2006, cu piesa „Tornero”, la Atena. După acest succes, a urmat o cădere psihică puternică.

De-a lungul anilor am avut chiar și depresie. Acum vreo 10 ani, am avut o depresie care m-a ținut 2 ani de zile. Probabil, după Eurovisionul din 2006 mi-a scăzut succesul și este și normal să se întâmple asta. Nu poți s-o ții langa, toată viața, în vârf. N-ai cum!

Am avut mici supărări, că nu mai sunt difuzat la radio, că nu știu ce, dar m-am remontat singur. Am început să citesc foarte mult. Am recuperat din copilărie. Chiar dacă eram tocilar, nu citeam! Eu învățam matematică, am fost olimpic.

Mihai Trăistariu: „Am învățat singur că trebuie să-ți umpli programul”

Am învățat singur că trebuie să-ți umpli programul, trebuie să ieși tot timpul din casă, să nu stai singur și toate gândurile negre dispar”, a declarat Mihai Trăistariu.

Depresia este în prezent una dintre cele mai frecvente tulburări emoționale, care afectează deopotrivă tinerii, adulții și chiar vârstnicii. Conform unor studii realizate anul trecut, peste 900.000 de români, însemnând 5% din populație, s-au confruntat cu depresia.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa  pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net