Tradiții de Sfinții Petru și Pavel. Ce să faci pentru a avea noroc

29 iunie 2022 5:51   Național

La data de 29 iunie, Biserica Orotodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Petru și Pavel, cei dintâi propovăduitori ai Evangheliei lui Hristos. În această zi de sărbătoare, creștinii ortodocși respectă o serie de tradiții și de obiceiuri. 

Sfinții Apostoli Petru și Pavel s-au bucurat de o cinstire deosebită datorită devotamentului pe care l-au manifesta faţă de Iisus şi de învăţătura Sa. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au aşezat piatra de temelie a Bisericii creştine şi împreună au fost martirizaţi. Ei au murit în aceeaşi zi, la 29 iunie în anul 67, în timpul prigoanei pe care a dezlănţuite de împăratul Nero asupra creștinilor. 

Te-ar putea interesa și: La 29 iunie, Biserica Orotodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Petru și Pavel 

Iată o parte dintre cele mai cunoscute tradiții care sunt legate de această zi de sărbătoare

Pentru a avea spor în gospodărie, gospodinele merg la Biserică pentru a sfinți pachete cu colaci și mere. Acestea vor fi împărțite oamenilor nevoiași. 

În unele locuri se obișnuiește ca mamele să le dea fiicelor câte o punguță roșie în care se pune un cățel de usturoi și frunze de pelin. Fetele trebuie să poarte punguța timp de trei zile pentru a fi ferite de farmece și de iele, care ar intenționa să le fure norocul. 

Ca în orice zi de mare sărbătoare, nu este indicat să se spele, să se facă curățenie în gospodărie sau să se muncească la câmp.

În această zi, este bine să împărţim mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, să le urăm să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste daruri şi în anul următor. După ce am oferit aceste ofrande, după masa de prânz, mâncăm şi noi mere din recolta acestui an şi miere, apoi ne punem o dorinţă.

Vezi și: Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Tradiții care atrag sănătatea și norocul 

Sfântul Petru mai este cunoscut și ca patronul agriculturii, dar și cel răspunzător pentru recolte. Așadar, în această zi, mulți dintre gospodar calcă ceapa și usturoiul pentru a avea roade bogate pentru restul anului. 

În tradiția populară se spune că de Sfântul Petru împlinește o dorință arzătoare celor care țin post negru cu o zi înainte de sărbătoare.

În lumea rurală, sărbătoarea este cunoscută sub numele de Sânpetru şi marchează vremea secerişului şi jumătatea verii agrare. Se spune că Sfântul Petru împarte hrana animalelor sălbatice, dar mai ales lupilor, această zi fiind denumită şi „Sărbătoarea lupilor”.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!

Mai multe