Tragedie la Sibiu. O tânără mamă a murit după ce a făcut mastită. Cu o zi înainte medicii au trimis-o acasă

9 aprilie 2024 11:18   Național
Ultima actualizare:

O tânără mamă, care născuse de 6 zile la o clinică privată din Sibiu, a murit cu zile. Ea a făcut mastită, o afecțiune care apare la femeile care alăptează și a trecut prin mari chinuri. A ajuns la două spitale de trei ori pentru a fi ajutată în procesul de lactație, potrivit presei locale care a scris pe larg despre tragedie. Femeia, în vârstă de 32 de ani a născut un copil sănătos pe data de 30 martie. Au apărut însă probleme la alăptat, iar acestea i-au adus moartea.

A făcut infecție în timp ce alăpta

Betina Balteș este tânăra mămică în vârstă de 32 de ani, din Șelimbăr, care a murit la Spitalul Județean de Urgență Sibiu, după ce s-a confruntat cu probleme în procesul de stimulare a lactației.

Cu câteva zile înainte de tragedie, ea a revenit la clinica privată, unde a născut, pentru a primi ajutor în mastita care se intalase, o afecțiune care apare la femeile care alăptează, în primele 6-12 săptămâni de la naștere.

Asistentele specializate au aplicat masajul local dar, din păcate fără rezultate.

Pe 4 aprilie, tânăra mamă a ajuns de urgență la Spitalul Județean de Urgență din Sibiu. Aici, a fost consultată la secția de Obsterică-Ginecologie. A primit o rețetă pentru un antibiotic.

24 de ore mai târziu, tânăra a revenit la UPU, unde medicii au consultat-o din nou și au descoperit că pacienta era în șoc septic. Tânăra a decedat după ce a făcut trei stopuri cardio-respiratorii.

„Nu se poate să te ducă cu ambulanța la spital și după să te trimită acasă. Nu a primit nici o explicație. Te duci la spital și te apucă frica. Fata a născut cu cezariană la un spital, copila a fost bine, însă nici la clinica privată și nici la Spitalul Județean nu au ajutat-o să alăpteze, iar tânăra a făcut mastită”, a transmis o rudă a mamei decedate la Spitalul Județean de Urgență din Sibiu, scrie Ora de Sibiu.

Explicațiile reprezentanților Spitalului Județean Sibiu

„Pacienta în vârstă de 32 de ani, lăuză care a născut în urmă cu o săptămână la altă unitate sanitară, s-a prezentat joi, 4 aprilie, în jurul orei 18:50, la serviciul de urgență al Secției Obstetrică-Ginecologie. Era în stare bună, nu prezenta febră sau semne care să ridice suspiciuni, având sânii angorjați. I s-a prescris o rețetă cu antibiotic, cu indicații de reevaluare, dacă i se schimba starea de sănătate.

Pacienta s-a prezentat la SCJU Sibiu încă odată, vineri, 5 aprilie, în jurul orei 19:00, în stare extrem de gravă – cu fenomene clinice de șoc toxico-septic și insuficiență multiplă de organe și sisteme. I s-au făcut investigații și s-a procedat la acordarea tratamentului de specialitate, intervenindu-se și chirurgical. Pe cursul nopții, evoluția a fost nefavorabilă cu accentuarea progresivă a stării de soc și a insuficienței multiple de organe și sisteme prezentă la internare. Pacienta a făcut trei stopuri cardio-respiratorii, al treilea dintre ele nemaiputând fi resuscitat. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor medicilor, a fost declarat decesul.

Comisia de etică a spitalului se va întruni din oficiu, procedură standard în astfel de cazuri deosebite. Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu transmite sincere condoleanțe familiei îndurerate”, a transmis purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență, din Sibiu, Cristina Bălău, potrivit sursei citate.

Mesajul Bisericii Baptiste Betania Sibiu

Biserica Baptistă Betania Sibiu a făcut o postare pe pagina de facebook în memoria Betinei Balteș.

„Jertfa unei inimi de mamă cunoaște dăruire și iubire ce trec dincolo de “aici “ și “acum”. Aducând pe lume un dar ceresc, Betina Balteș a cunoscut bucuria deplină de a fi mamă, cu un zâmbet ce mereu a caracterizat-o, deși durerile din trup au fost mereu prezente. Aşa o cunoaștem toți cei ce am întâlnit-o măcar odată în viața: plină de nădejde, blândă și veselă! A luptat pentru viața ei până în ultima clipa cu un zâmbet cald”, se arată pe pagina de facebook a Bisericii Baptiste Betania Sibiu.

Mai multe