Tun imobiliar de milioane de euro. Zeci de români au fost trași pe sfoară, ei au plătit pentru apartamente care acum sunt pe cale de a fi vândute altor cumpărători

13 iunie 2024 7:07   Național

Peste 20 de persoane au venit ieri dimineață la DIICOT să depună plângere împotriva unui dezvoltator imobiliar, pe care îl acuză că le-a dat o țeapă de zeci de mii de euro. Acești oameni susțin că au fost înșelați să plătească în avans sau chiar în totalitate pentru apartamente care acum sunt pe cale de a fi vândute altor cumpărători.

Schema frauduloasă

Între anii 2018 și 2020, Nistor Florentina, un dezvoltator imobiliar din Chiajna, a început construcția a două blocuri în zonă. Femeia ar fi vândut apartamentele înainte de finalizarea imobilelor prin pre-contracte de vânzare-cumpărare. După ce a încasat banii, ar fi dispărut, iar oamenii nu au mai putut lua legătura cu ea. Când au vrut să se mute în noile apartamente, au descoperit că dezvoltatorul nu avea intenția de a semna contractele de vânzare-cumpărare.

Venea cu tot felul de pretexte ca să ne amâne mutarea, deși blocurile puteau fi date în folosință. Apoi, nu ne-a mai răspuns deloc la telefon”, au declarat păgubiții. Recent, aceștia au aflat că cele două blocuri sunt executate silit, iar licitația va avea loc astăzi, la ora 14:00.

Un grup infracțional organizat

Unul dintre păgubiți a declarat pentru „Adevărul” că acest caz nu este doar o înșelăciune obișnuită, ci un plan premeditat al unui grup infracțional organizat. „Avem de-a face cu un grup infracțional organizat, nu cu niște ageamii. Ei sunt niște infractori. Treaba a fost gândită dinainte, premeditată, știau foarte bine ce fac. Noi am deschis și procese, sunt vreo 60 și ceva pe rol. Nu vrem decât să ne dea banii înapoi sau să ne dea apartamentele”.

Povestea tunului imobiliar

Povestea se întinde pe parcursul a șase ani, iar schema frauduloasă a fost gândită în detaliu încă de la început, susțin păgubiții. Anul acesta, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată, deoarece blocurile urmează să fie executate silit. „La sfârșitul lui ianuarie 2024, dezvoltatorul a scris un bilet de ordin, în valoare de 20 de milioane de euro, cu o scadență la trei luni, pe care însă nu l-a putut achita. Valoarea aceasta atât de mare a fost gândită în așa fel încât noi să nu mai putem recupera nimic din banii deja dați”.

Păgubiții explică că întreaga schemă a fost concepută pentru a-i împiedica să recupereze banii. „De când au stat la masă și au scris biletul, acești oameni și-au asumat faptele penale. Oricine se uită în dosar își dă seama că nu poți achita 20 de milioane de euro în trei luni. Acest vânzător, care și-a pus la bătaie întreaga avere, și-a dorit, practic, să fie executat”.

Procesul de executare silită

După emiterea biletului de ordin, persoana care a primit biletul s-a adresat unui executor, care a evaluat apartamentele în doar patru zile. Pe 20 mai, a fost întocmită publicația de vânzare a imobilului. Păgubiții au aflat pe 28 mai că blocul va fi executat silit pe 12 iunie.

Noi, în acest moment, nu mai avem timp să facem nimic. Au fost cu toții mână în mână: vânzătorul, persoana căreia i-a emis ordinul, executorul. Cu toții au fost în cârdășie”, se plâng ei. Practic, oamenii, care au plătit sume uriașe pe aceste apartamente și garsoniere, acuză că s-au trezit și fără bani și fără locuințe. Acestea urmează să fie revândute pentru recuperarea unui prejudiciu fictiv, de altfel. „Și la prețul de acum, nu la cel din 2020, când am cumpărat noi”.

Executorul i-a chemat pe proprietarii de drept să se înscrie la masa credală, însă aceștia vor primi sume mult mai mici față de cât au plătit inițial. „Urmează să primim un procent extrem de mic. Din cauza unui document fals. Întreaga schemă a fost gândită împreună, până la cel mai mic detaliu”, mai spun oamenii.

Ce spun păgubiții citiți într-un amplu reportaj pe adevarul.ro.

Mai multe