Un alt român se numără printre ostaticii din Fâșia Gaza! MAE confirmă că numărul total a ajuns la 4

2 noiembrie 2023 20:37   Național

Din păcate, Ministerul Afacerilor Externe a anunțat prezența a încă unui român, printre ostaticii ținuți în Fâșia Gaza. Radu Filip, purtătorul de cuvânt al instituției, a confirmat faptul că numărul ostaticilor români este acum de 4.

Din nefericire, MAE a anunțat prezența altui român, printre ostaticii ținuți în Fâșia Gaza. Radu Filip, purtătorul de cuvânt al instituției, a confirmat faptul că numărul ostaticilor români este acum de 4, potrivit informațiilor oferite de către cei de la Antena 3 CNN. Se pare că cetățeanul are dublă cetățenie, atât israeliană cât și română.

„Din păcate, în urma verificărilor efectuate de către autorităţile române, pe baza informaţiilor transmise de autoritățile israeliene, încă un cetăţean cu dublă cetățenie israeliano-română cu domiciliul în statul Israel este ostatic în Fâşia Gaza.

Ambasada României la Tel Aviv și Consulatul General al României la Haifa mențin contactul cu autoritățile israeliene. Situaţia este dinamică şi pe măsură ce primim informaţii noi le vom comunica cu celeritate”, a declarat Radu Filip, purtătorul de cuvânt al MAE, potrivit sursei citate.

Ce se întâmplă cu românii din Fâșia Gaza

Radu Filip a vorbit și despre situația românilor care se află în Gaza și ce pot face aceștia pentru a părăsi zona de conflict. În acest moment, Egiptul a hotărât să deschidă punctul de frontieră Rafah. Potrivit purtătorului de cuvânt al MAE, atât ieri, cât și azi, cetățeni români au trecut această frontieră, iar atât autoritățile israeliene cât și cele egiptene dau asigurări că punctul de trecere de la Rafah va rămâne deschis.

„Trebuie să spun foarte clar că criteriile de selecţie, ordinea de prioritate în traversarea punctului de trecere a frontierei revin autorităţilor israeliene şi cele egiptene.

În ceea ce priveşte efoturile MAE, vă pot spune că celula de criză a ministerului, activată încă de la debutul situaţiei din Fâşia Gaza şi din statul Israel este activată”, a declarat Radu Filip, în privința modului în care se organizează ieșirea cetățenilor din Gaza. „Nu ne-au fost semnalate cazuri în care cetăţenii români sau membrii acestora de familie nu au putut fi contactaţi.”

Mai multe