„Vedeta” unui parc natural din România. Animalul care „verifică” periodic camera de supraveghere
Un animal a devenit vedeta unui parc natural din România pentru gestul pe care îl face în fiecare lună, la aproximativ aceeași dată. Potrivit șefului de pază care se ocupă cu monitorizarea camerelor de supraveghere și înregistrare din pădure, mamiferul, foarte conștiincios, revine lunar și inspectează cu atenție obiectivul camerei de supraveghere.
Un animal sălbatic a intrat în vizorul unui parc natural din România. „Vedeta” are un obicei în fiecare lună. Conform șefului de pază care se ocupă cu monitorizarea camerelor de supraveghere și înregistrare din pădurea Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș, un exemplar frumos de râs face cu regularitate un anumit lucru. Mai exact, animalul sălbatic inspectează cu regularitate, în fiecare lună, aproximativ la aceeași dată, o cameră instalată de instituție.
„Un exemplar frumos de râs ne vizitează lunar, aproximativ la aceeași dată. Acum a urmărit conștiincios amplasarea camerei, verificând munca șefului de pază Bereczki Reymont”, este mesajul care însoțește videoclipul publicat pe pagina de Facebook a Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș.
România adăpostește una dintre cele mai mari populații de râș din Europa
Râsul este cea mai mare felină din Europa, iar pădurile din România adăpostesc una dintre cele mai mari populații de pe continentul european. Animalul sălbatic este un carnivor foarte discret, fiind văzut foarte rar. Trăiește în libertate circa 17 ani, prezența acestuia fiind un indicator al unui ecosistem sănătos și echilibrat.
Poate ajunge până la o greutate de 30-35 kilograme și auzul și mirosul său sunt foarte fine. Totodată, vedea mamiferului este extrem de bună, în special pe timp de noapte când iese la vânătoare. Râsul se deplasează fără zgomot, se năpustesc asupra prăzii pe neașteptate și sunt capabile de salturi mari.
Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș este unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva. Are o suprafață de 7.072 de hectare pe raza județelor Harghita și Neamț, 6.557 de hectare fiind păduri, din acestea, 5.123 de hectare aflându-se în zone de protecție strictă sau integrală.