Verdețurile din piețe, pline de pesticide. Ce trebuie neapărat să faci cu ele imediat ce ajungi acasă
Fructele şi legumele nu mai sunt naturale nici în pieţe. Experții spun că acestea au multe pesticide, de peste 450 de ori peste limită. Ele pot fi un real pericol pentru organism. Toxicologul Radu Țincu explică ce trebuie să facem cu ele, în mod obligatoriu, după ce le cumpărăm.
Ce explică medicul toxicolog
Sunt multe alimente pe care le cumpărăm în această perioadă, din piețe, și care pot să ne îmbolnăvească. „Vorbim de alte pesticide depistate în aceste teste. Pesticide care s-a demonstrat că au un efect de bioacumulare în organismul uman. Efectul este unul cumulativ. Noi ne expunem la mai multe pesticide simultan și fiecare parte va modifica structura acizilor nucleici și va duce la apariția unor mutații genice capabile să inducă apariția unor tumori", a spus toxicologul Radu Țincu, scrie Antena3 CNN.ro.
„Am putea să spălăm foarte bine aceste fructe și legume. O parte din aceste pesticide rămân pe suprafața lor, iar o spălare sub jetul de apă va dilua, va reduce cantitatea prezentă pe suprafața lor sau am putea să decojim. Recomandarea este să mâncăm diversificat. Mai multe fructe și legume din mai multe zone. Acest lucru va diminua riscul ca organismul să fie expus la același tip de substanță", a declarat toxicologul.
Cum mai pot fi eliminate pestidicele
„Acesta este trucul pe care eu îl folosesc pentru o curățare profundă a legumelor și fructelor. Le scufund în apă cu bicarbonat de sodiu activat cu zeama de lămâie pentru aproximativ 15 minute. Tu știai că în acest fel elimini un procent foarte mare de pesticide?”, se arată într-un clip de pe TikTok.
Expunerea îndelungată la pesticide
Medicul Radu Țincu a explicat că expunerea îndelungată la aceste pesticide are impact pe termen lung și mediu, poate duce la apariția cancerului limfatic, gastric, mamar, uterin, la leucemie și dereglarea funcțiilor endocrine. Studiile au arătat în ultimii 10-15 ani că expunerea îndelungată la pesticide poate duce la boli neurologice degenerative.
Ce arată analizele recente
O analiză, recentă, a Autorității Naționale Fitosanitare arată că în peste 40% din legumele românești sunt urme de pesticide, iar la unele produse cantitățile de substanțe periculoase detectate au fost cu mult peste nivelul maxim admis. Mărarul, salata și roșiile sunt cele mai tratate legume, arată raportul. Legumicultorii reacționează: „Dacă s-au găsit la mărar și pătrunjel, e clar că provin din Turcia”, pretind aceștia.
Reziduurile provin mai ales de la tratamentele cu fungicide, urmate de cele cu insecticide și regulatori de creștere. Reziduurile de pesticide pe care experții fitosanitari le-au găsit în legume sunt: azoxistrobin, ciprodinil, etefon, boscalid, acetamiprid, fluopiram, cipermetrin, fenxeamid și piraclostrobin, iar în unele cazuri, nivelul a depășit cu mult maximele admise pentru unele substanțe.
Fructe cu pesticide
Nici fructele din jumătatea de sud a țării nu stau mai bine, din cele 592 de probe de fructe analizate în 2023, 58,9% au conținut reziduuri de pesticide. Categoriile de fructe cu procent mare de astfel de urme de substanțe sunt: gutuile, strugurii, caisele, piersicile și căpșunele.