Viața la bloc! Dacă pornești mașina de spălat sau aspiratorul la aceste ore, riști amendă uriașă

18 septembrie 2023 9:54   Național

Orele de liniște de la bloc sunt prevazute în Lege, iar în cazul în regulile nu sunt respectate, poți să primești amenzi usturătoare. Iată ce prevede legea și cine poate fi amendat dacă nu o respectă.

Ce amenzi riscă cei care nu respectă orele de liniște

Viața la bloc poate fi uneori complicată, pentru că întotdeauna este important să ținem cont de deranjul pe care activitățile noastre îl pot provoca vecinilor, scrie Antena3 CNN.ro. Cei care nu respectă orele de linişte la bloc riscă amenzi de până la 1.500 de lei. Suma se măreşte în cazul în care persoana vizată nu este la prima abatere. Ba, mai mult, se poate ajunge chiar într-acolo încât o persoană să execute ore de muncă în folosul comunităţii, în cazul în care nu respectă orele de linişte la bloc.

La capitolul abateri poate fi cazul spălatului la mașină la ore nepotrivite sau chiar folosirea aspiratorului. Legea pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii și liniștii publice incriminează: „tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă".

Ce se arată în Lege

Tulburarea liniștii locatarilor între orele 22:00-8:00 şi 13:00-14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuințele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinația de locuințe ori situat în imediata vecinătate a acestora.

Organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniștea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban", se arată în legea amintită.

Ce amenzi riscă cei care nu respectă regulile 

Potrivit legii, persoanele care produc zgomote puternice în apartament sau chiar la casă riscă amenzi cuprinse între 200 și 1.000 de lei. Aici se încadrează și utilizarea mașinii de spălat, în cazul în care aceasta îi deranjează pe vecini.

În cazul în care folosiți în timpul orelor de liniște la bloc aparatură care face zgomot puternic sau instrumente muzicale de intensitate mare, atunci puteți fi sancționat cu amendă cuprinsă între 500 și 1.500 de lei. Legea mai arată că pentru petreceri cu caracter privat și pentru utilizarea de aparatură muzicală la un volum ridicat în timpul orelor de liniște amenda poate să fie între 2.000 și 3.000 de lei.

Mai multe