Vlad Oprea, primarul din Sinaia, reinfectat cu COVID. De data aceasta cu Omicron

4 ianuarie 2022 15:48   Național

Vlad Oprea, primarul orașulu Sinaia, a publicat în mediul online un mesaj prin intermediul căruia a anunţat că a fost infectat din nou cu COVID-19, de data aceasta cu varianta Omicron.

Vlad Oprea a explicat că după ce s-a reinfectat cu COVID-19, va rămâne în carantină timp de două săptămâni. La sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, Oprea a mai făcut boala, iar atunci a fost nevoit să se interneze și în spital, pentru tratament de specialitate. 

Vlad Oprea, primarul din Sinaia, reinfectat cu COVID

Primarul din Sinaia a explicat că și-a dat seama că ar putea fi din nou infectat după ce a experimentat o stare de moleșeală, așa că a făcut un test.

14 zile lucrez online. Mi-a curs nasul, am avut o stare de moleşeală şi am decis să fac un test preventiv. Tocmai am primit rezultatul pozitiv infectat cu ultima forma Omicron a anunţat, marţi, 4 ianuarie, primarul Vlad Oprea, pe pagina personală de Facebook.

Primarul oraşului Sinaia a explicat că va continua munca de la distanţă, alături de echipa de la Primărie. „Vă rog să fiţi precauţi şi să respectaţi regulile de protecţie. Împreună trecem peste toate”, a îndemnat el.

Vlad Oprea a avut coronavirus şi la sfârşitul lunii octombrie, atunci când a fost internat la un spital din Bucureşti, pentru tratament, fiind nevoit să depună jurământul pentru a-şi putea prelua noul mandat de primar de pe patul de spital, în mod online.

Primarul este vaccinat anti-COVID, acesta fiind imunizat și cu doua doză de ser de la compania AstraZeneca, în luna aprilie 2021, conform observatorulph.ro

Edilul a susținut la vremea respectivă că nu a prezentat reacții adverse în urma vaccinării. Acesta susținea atunci că a înțeles însă că anumite persoane prezintă o reticență atunci când vine vorba de acest ser, așadar a solicitat înlocuirea acestuia cu cel de la Moderna.

„Fiecare sinăian vaccinat ne aduce mai aproape de starea de normalitate. Suntem o stațiune turistică, iar asta implică interacțiunea cu multe persoane(..)”, declara edilul atunci.

Mai multe