Vremea se schimbă radical. Un ciclon polar lovește România. Vom avea sau nu de zăpadă de Sărbători
Un ciclon polar se abate asupra României în perioada Sărbătorilor. Vremea se va răci, iar cei care vor zăpadă de Crăciun se întreabă dacă își vor vedea visul cu ochii. Iată cum va fi vremea pe 24 și 25 Decembrie.
Temperaturi ridicate pentru 19 decembrie
„Astăzi, 19 decembrie, temperaturile sunt foarte ridicate. În partea de sud a țării avem maxime de peste 10 grade Celsius, în măsura în care, în mod normal, noi ar trebui la nivelul întregii țări să înregistrăm temperaturi cuprinse între -2 și 5 grade. Așadar, avem cu până la 9 grade peste normele climatologice", a declarat Meda Andrei, meteorolog de serviciu al ANM, scrie Antena3 CNN.ro.
La munte vor fi ninsori, stratul de zăpadă crește considerabil pănă la Crăciun
„Dacă ne referim la precipitații, astăzi, mâine, vom avea nebulozitate joasă, ceață și acestea vor fi cu precădere dimineața, noaptea, Așadar, cel mult izolat burniță, însă din noaptea de joi spre vineri și până spre mijlocul săptămânii următoare vom avea precipitații în vestul, în nordul, în centrul țării și foarte puține în partea de sud", a mai spus meteorologul. „La munte vor predomina ninsorile, astfel încât, până la Crăciun, stratul de zăpadă ar putea crește considerabil”, a mai spus meteorologul în exclusivitate la Antena 3 CNN.
Temperaturi mai coborâte pănă la Sărbători
„Pentru Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania, Moldova, până în data de 24 decembrie, vor fi precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, și asta deoarece acolo temperaturile vor fi ceva mai coborâte decât în partea de sud și de sud-est", a mai punctat meteorologul
Ce temperaturi se vor înregistra de Crăciun
„O nouă încălzire va fi resimțită chiar în ziua de Crăciun. Data de 25 și 26 decembrie vor fi zile foarte calde. Este adevărat că mai sunt câteva zile până la acea dată, iar lucrurile se mai pot schimba, dar în momentul de față vorbim strict de materialele de care dispunem în acest moment", a declarat Meda Andrei, meteorolog de serviciu al ANM.
Prognoza meteo între 25 decembrie și 1 ianuarie 2024
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sudice și nord-estice.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile vestice, nord-vestice și centrale, dar mai ales în Carpații Occidentali și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă.