Pedeapsă record în România pentru bărbatul care a sechestrat și violat două surori, în 2022

23 decembrie 2023 6:52   Actualitate

Bărbatul care în urmă cu un an a răpit şi violat două surori de 10 şi 12 ani, din localitatea braşoveană Vama Buzăului, a fost condamnat definitiv, după ce magistrații au respins apelul. El este acuzat de lipsire de libertate în mod ilegal, viol în formă continuată şi coruperea sexuală a minorilor. Pentru fiecare victimă, agresorul va trebui să plătească un milion de lei daune morale, a stabilit instanța, relatează News.ro.

Bărbatul le-a luat pe cele două surori din locuința lor

În noiembrie 2022, fetele au fost luate de la domiciliul lor, de Constantin Zapan, care era prieten al concubinului mamei lor, pentru a merge să facă un grătar la locuinţa sa şi a se juca cu alţi copii. Ulterior, pentru că fetele nu s-au întors acasă, a fost emisă alertă de răpire, după câteva ore, fetiţele fiind găsite în judeţul Prahova. Bărbatul se afla în registrul agresorilor sexuali, fiind condamnat în urmă cu zece ani pentru viol.

În timpul anchetei, bărbatul a recunoscut că le-a violat în maşină, în parcări, pe cele două fete, cea de 12 ani fiind violată în repetate rânduri.

35 de ani de închisoare

Magistraţii Curţii de Apel Braşov au respins apelul declarat de bărbat, Constantin Zapan, împotriva deciziei pronunţate în septembrie de Judecătoria Braşov, prin care era condamnat la 35 de ani de închisoare.

Zapan a fost găsit vinovat de lipsire de libertate în mod ilegal, viol în formă continuată şi coruperea sexuală a minorilor.

„În baza art. 38 alin. 1 şi 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea de 19 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu o treime din celelalte pedeapse aplicate (10 ani închisoare, 10 ani închisoare, 2 ani închisoare, 15 ani închisoare, 7 ani închisoare, 4 ani închisoare), respectiv 16 ani închisoare, pedeapsa rezultantă principală fiind de 35 de ani închisoare. În baza art. 60 C.pen. constată că pedeapsa rezultantă depăşeşte maximul general de 30 ani al pedepsei închisorii, motiv pentru care inculpatul va executa pedeapsa rezultantă principală de 30 de ani închisoare. În baza art. 45 alin. (1) C.pen. aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica cu persoanele vătămate AN1 şi AN2 de a se apropia de acestea, de locuinţa, locul de muncă sau şcoala sa ori alte locuri unde victimele desfăşoară activităţi sociale, la mai puţin de 200 m, pe o perioadă de 5 ani”, a stabilit în septembrie Judecătoria Braşov.

De asemenea, bărbatul este obligat să plătească suma de 1.000.000 lei fiecăreia dintre cele două victime, în total 2.000.000 lei cu titlu de daune morale, fiind instituite ”măsurii asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii, constând în instituirea sechestrului asupra bunurilor proprietatea inculpatului Zapan Constantin inclusiv asupra conturilor bancare, respectiv a sumelor de bani datorate cu orice titlu inculpatului, care se vor identifica în cursul punerii în executare a dispoziţiei de indisponibilizare”.

Mai multe