Alimentul gras, preferat de mulți români, care a întrecut o legumă într-un clasament important. Este mai sănătos și decât sfecla

7 iulie 2025 10:22   Sănătate

Un aliment preferat de mulți români este considerat unul dintre cele mai sănătoase din lume. O echipă de cercetători l-a clasat pe locul opt într-un top mondial, după ce a analizat peste 1.000 de alimente, și a stabilit că întrece inclusiv mazărea și frunzele de sfeclă.

Dacă ești preocupat să urmezi un stil de viață sănătos și cauți inspirație, află că poți include în meniul tău un aliment tradițional românesc, recunoscut la nivel mondial pentru valoarea sa nutrițională! 

Grăsimea de untură ocupă locul opt în topul celor mai sănătoase alimente 

Specialiștii de la „BBC Future” au întocmit un top al celor mai sănătoase alimente din lume, iar după ce au analizat peste 1.000 de alimente, au stabilit că grăsimea de porc merită să ocupe locul opt. Cercetătorii i-au oferit un scor de 73 din 100, iar astfel a întrecut alimente, precum: mazăre, portocale, varză roșie, salată verde și macrou, anunță CSID.ro. Prin ce se remarcă?

Grăsimea de porc (cunoscută și sub numele de „untură”) este o sursă de grăsimi mononesaturate, apreciate pentru beneficiile lor asupra sistemului cardiovascular și pentru protejarea inimii. Conține în special acid oleic, substanță care contribuie la reglarea nivelului de colesterol și a glicemiei. În plus, untura are în compoziție și vitamine liposolubile (A, D, E), fiecare cu proprietăți importante pentru organism, mai notează publicația.

În ceea ce privește calitatea grăsimii de porc, este foarte important ca aceasta să provină de la porci crescuți natural, în aer liber, deoarece grăsimea provenită de la animalele crescute în ferme industriale poate fi mai săracă în vitamina D. Totodată, trebuie avut în vedere că, la fel ca orice alt tip de grăsime este necesar să fie consumată cu măsură.

Primele 15 poziții în topul „BBC Future” sunt ocupate de: 1. Migdale, 2. Cherimoya (fruct exotic), 3. Ocean Perch (pește), 4. Pește plat, 5. Semințe de chia, 6. Semințe de dovleac, 7. Mangold (sfeclă elvețială), 8. Grăsime de porc, 9. Frunze de sfeclă, 10. Snapper (Pește), 11. Pătrunjel uscat, 12. Fulgi de țelină, 13. Năsturel, 14. Mandarine și 15. Mazăre verde. 

Mai multe