Ce tip de mască nu trebuie să porți. Recomandarea lui Alexandru Rafila
Masca este unul dintre cele mai bune mijloace de protecție împotriva coronavirusului, dar trebuie să avem grijă cum o purtăm și mai ales ce tip ce mască alegem. Alexandru Rafila a făcut o serie de recomandări privind tipul de mască purtată, dar și alte sfaturi pentru a trece cu bine peste valul 5.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că ar trebui să purtăm măști chirurgicale sau FFP2, în locul celor textile, potrivit digi24.ro. El a făcut recomandarea pe fondul răspândirii variantei Omicron, mult mai contagioasă.
Măștile FFP2, obligatorii în unele țări
Unele țări, precum Austria, au impus purtarea doar a măștilor FFP2, care au o capacitate mai bună de filtrare, având cinci straturi. Alte state au recomandat populației să poarte două măști chirurgicale, una peste alta, pentru o mai bună protecție.
În România, premierul Nicolae Ciucă, șeful DSU Raed Arafat și o parte dintre miniștrii din Guvern au declarat, luni (3 ianuarie) că iau în considerare ca purtarea corectă a măștii chirurgicale sau cu standardul de protecție FFP2 să fie o „măsură de prevenție ce ar putea fi generalizată la nivelul întregii țări”.
Ministerul Sănătății, recomandări pentru populație înaintea valului 5
Ministerul Sănătății a emis o serie de alte recomandări pentru populație, după ce experții INSP au estimate un vârf de 25.000 de cazuri pe zi în valul 5.
- Vaccinați-vă! Vaccinarea previne formele severe ale bolii
- Respectați măsurile de distanțare, evitați aglomerațiile
- Respectați igiena personală
- Purtați corect masca (pe gura și pe nas)
- Testați-vă înainte de a intra în contact cu persoane vulnerabile nevaccinate. De asemenea, este important să vă testați dacă aveți simptome de COVID și să declarați acel test, în caz că este pozitiv.
- Nu vă tratați cu antibiotice care nu sunt recomandate de medic, pentru că ele pot fi toxice și pot face mai mult rău
- În cazul în care aveți COVID sau o sănătate precară, monitorizați-vă saturația de oxigen cu ajutorul unui pulsoximetru și luați-vă temperatura.
Oficialii au făcut și o serie de recomandări pentru instituții
- să fie făcut triajul zilnic al angajaților
- să fie monitorizată starea de sănătate a angajaților
- să fie decalat programul de lucru, pentru evitarea aglomerației
- să fie încurajată telemunca
- angajaților să le fie date măști și dezinfectanți
- să fie aerisite spațiile în care lucrează angajații
- să fie încurajată vaccinarea