Consumul exagerat de fructe poate crește colesterolul. Mihaela Bilic avertizează: „Porția corectă de fructe are mărimea unui pumn”
Medicul nutriționist Mihaela Bilic atrage atenția asupra consumului de fructe în această perioadă a anului. Deși sunt considerate un desert natural și sănătos, fructele, consumate în exces, acestea pot afecta nivelul colesterolului și pot duce la depunerea de grăsime pe ficat.
Cu toate că fructele sunt recomandate pentru a face parte dintr-o alimentație echilibrată și sănătoasă, Mihaela Bilic atrage atenția că nu trebuie consumate în exces, deoarece pot deveni dăunătoare pentru sănătate.
„Fructe și colesterol.
Pepeni, struguri, prune, mere… este sezonul fructelor, momentul în care facem magiun, dulceață și compot pentru iarnă. E adevărat, fructele fac parte dintr-o alimentație sănătoasă, însă nu trebuie să uităm că sunt un desert!
Fructele conțin minerale și vitamine, fibre, apă și fructoză, un zahăr natural. Fructoza nu crește glicemia și are tot 4 cal/g, la fel ca glucoza/zahărul. Însă prea multă fructoză obosește ficatul, crește colesterolul în sânge și favorizează depunerea grăsimii pe abdomen.
Fructoza are un indice glicemic scăzut – 20, în comparație cu 100 cât are zahărul. Din acest motiv, fructoza nu oferă sațietate; putem mânca fructe până ne plesnește burta, fără să ne simțim sătui.
Ce se întâmplă când consumăm fructe în exces
Deși fructele sunt percepute ca fiind sănătoase și naturale, asta nu înseamnă că e bine să le consumăm în exces. Un aport mai mare de 50 g de fructoză/zi duce la creșterea trigliceridelor în sânge și la apariția unor depozite de grăsime în ficat, adică steatoză hepatică.
De asemenea, specialistul explică faptul că zahărul consumat în exces dăunează, așa că ne recomandă să reducem consumul de zahăr procesat și să consumăm fructe.
De unde provine fructoza în alimentație? O găsim în miere și fructe, sub formă de moleculă liberă (monozaharid), sau în zahăr, unde este asociată cuglucoza și formează un dizaharid. Pentru o alimentație sănătoasă, trebuie să reducem consumul de zahăr și să mâncăm fructele în formă naturală, cu tot cu pulpă, nu transformate în suc. Un pahar de fresh concentrează fructoza din 3-4 fructe și depășește capacitatea ficatului de a o metaboliza, având efect identic cu un pahar de bere”, explică Mihaela Bilic, pe pagina de Facebook.
Care este cantitatea de fructe recomandată pentru a fi consumată
Recomandarea Mihaelei Bilic este clară: porția corectă de fructe are dimensiunea unui pumn, iar cantitatea totală zilnică nu ar trebui să depășească 500 g. De asemenea, ne recomandă să evităm consumul de suc de fructe, deoarece un singur pahar de fresh concentrează zahărul din 3-4 fructe și are efect metabolic similar cu cel al unei beri.
„Care sunt alimentele cu cel mai mare conținut de fructoză? Mierea se află pe primul loc, cu 40% fructoză, urmată de fructele uscate (stafide, smochine) cu 30% fructoză, apoi prunele cu 12%. La capitolul fructe proaspete, conținut ridicat de fructoză au mango, bananele, smochinele, strugurii și cireșele. La polul opus, cu o concentrație redusă de fructoză, se află fructele de pădure (zmeură, căpșuni, mure), caisele și piersicile, merele și citricele.
Porția corectă de fructe are mărimea unui pumn, iar cantitatea totală consumată într-o zi nu trebuie să depășească 500 g. Bucurați-vă de fructele de sezon – sunt o sursă valoroasă de antioxidanți, vitamine și minerale. Savurați-le ca atare, proaspete – sunt cel mai natural și sănătos desert. Iar când vine vorba de kilograme în plus, diabet și colesterol crescut, țineți cont că fructele consumate în exces pot fi dușmanul din umbră!”, a conchis medicul nutriționist.