Cum ne putem menține creierul sănătos chiar și la vârste înaintate. Sfaturile de aur ale neurochirurgului Leon Dănăilă

9 martie 2024 16:20   Sănătate
Ultima actualizare:

Un creier sănătos este crucial pentru o stare de bine, iar faimosul neurochirurg, cercetător, inventator, dar și academician, Leon Dănăilă, ne oferă mai multe sfaturi importante pentru a ne menține creierul sănătos. Acesta ne spune că activitatea fizică este crucială pentru creierul nostru.

Potrivit informațiilor de la adevarul.ro, renumitul neurochirurg Leon Dănăilă ne spune cum putem încerca să ne menținem creierul sănătos, chiar și la vârste mai înainte. Deși există diferite metode pe care le putem adopta de-a lungul vieții, pentru a rămâne într-o formă fizică și psihică bună la orice vârstă, acesta ne spune că „nu există o fântână a tinereții în care ne putem scufunda trupul pentru a ne recăpăta tinerețea, cum la fel procesul de îmbătrânire nu poate fi oprit.”

Potrivit faimosului academician Leon Dănăilă, cele mai importante aspecte pentru sănătatea creierului nostru sunt activitatea fizică, satisfacțiile, succesele, iar, nu în ultimul rând, credința.

„Pentru a menține longevitatea creierului, trebuie să acordăm atenție unor factori esențiali. Activitatea fizică joacă un rol crucial, în special în perioada de îmbătrânire, se recomandă cel puțin 4.000 de pași pe zi”, a spus faimosul academician, conform sursei citate.

Cum ne putem menține creierul sănătos

Activitatea fizică este crucială pentru a reduce riscul aparițiilor unor boli severe, precum diabetul zaharat, ori a bolilor cardiovasculare. De asemenea, academicianul ne mai spune că satisfacțiile sunt foarte importante pentru creierul nostru.

„Lipsa acestora poate duce la stări depresive și diminuarea activității cerebrale. Succesele pe care le obții în activitate, la fel, au un rol foarte benefic în activitatea cerebrală”, a mai spus Leon Dănăilă, conform sursei.

Credința este, de asemenea, un factor important pentru sănătatea creierului nostru, conform renumitului neurochirurg. „Sacralitatea este esențială pentru funcționarea cerebrală și bunăstarea generală”, ne spune acesta. „Credința are un rol semnificativ în menținerea activității cognitive și a echilibrului nostru mental”, mai explică faimosul academician Leon Dănăilă. Potrivit acestuia, sănătatea creierului nostru se poate menține chiar și la vârste înaintate, dacă avem grijă să nu ignorăm aceste lucruri.

Mai multe