Cum să recunoaștem țânțarul tigru? Ne poate infecta cu West Nile, iar cazurile au crescut amețitor în această vară

11 septembrie 2023 9:57   Sănătate

Pe parcursul verii, un număr îngrijorător de români au fost diagnosticați cu virusul West Nile, iar, din păcate, patru dintre aceste cazuri s-au soldat cu decesul celor infectați. Acest virus, după cum vedem, poate avea consecințe extrem de grave, iar pentru a ne putea proteja sănătatea și mai bine este necesar să putem să recunoaștem țânțarul care ne poate infecta!

Începând din luna iunie și până la finalul verii acestui an, cei de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) au anunțat că, în țara noastră, s-au înregistrat nu mai puțin de 28 de cazuri de West Nile. Din păcate, dintre acestea, 4 au rezultat în decesul celor infectați. Iar datorită schimbărilor climatice, este posibil să vedem din ce în ce mai des țânțari ce poartă diferite boli periculoase precum West Nile făcându-și apariția prin țara noastră.

Tocmai de aceea, potrivit informațiilor oferite de către cei de la Adevărul, cel mai bine este să putem recunoaște din prima cum arată țânțarul care ne poate infecta. Este vorba despre țânțarul tigru, despre care poate că deja ați mai auzit până acum.

Cum putem recunoaște țânțarul tigru

O particularitate a acestei insecte este faptul că, spre deosebire de țânțarii comuni, acesta este diurn, adică este activ pe timpul zilei. El înțeapă cel mai des pe timpul zilei, cât și seara, fiind și mult mai silențios decât țânțarul comun. În ce privește mărimea, el este mai mic de 5 mm, însă, oocazional, un țânțar tigru poate ajunge chiar și la 10 mm.

Această specie provine tocmai din Asia de Sud, având dungi albe și negre pe corp și pe picioare. De asemenea, de la cap până pe la mijlocul spatelui, țânțarul tigru are o linie dorsală albă. Înțepătura lui poate produce o exemă roșie, dură la atingere, cu un diametru de aproximativ 2-5 cm. Exema arată precum o pată circulară cu margini roșii și vă va da o senzație de mâncărime puternică.

Țânțarul tigru poate transmite boli precum virusul West Nile, febra Dengue, sau chiar și febra Zika.

Mai multe