Metoda genială prin care putem adormi mai repede. Ce trebuie să facem
Știm cu toții cât de important este somnul pentru starea noastră de sănătate. Dacă obișnuim să dormim mai puține ore pe noapte decât de recomandă medicii, nu doar că vom fi obosiți de-a lungul următoarei zile, dar, în timp, putem începe să ne confruntăm cu diverse probleme de sănătate destul de grave. Din fericire, dacă avem probleme cu somnul, experții vin cu un sfat care ne poate ajuta să adormim mai repede!
Nu este un secret pentru niciunul dintre noi că somnul este important pentru starea noastră generală de sănătate. Cu toate acestea, există cazuri în care indiferent de cât de bine cunoaștem acest lucru, corpul nostru poatea avea probleme cu somnul, iar indiferent de cât de devreme ne culcăm, ori cât de mult timp stăm în pat, nu vom reuși să adormim.
În aceste situații, potrivit informațiilor de la terra.com, există un obicei pe care îl putem introduce în rutina noastră zilnică, pentru a adormi mai bine. Mai precis, doctorul Erla Björnsdóttir, de la Universitatea din Reykjavik, ne spune că exercițiile fizice pot fi cruciale pentru un somn mai odihnitor.
Exercițiile fizice ne pot ajuta să adormim mai repede
Experta din Islanda a examinat informații de la nu mai puțin de 4.300 de persoane, cu vârste între 39 și 67 de ani. Datele de la acești oameni s-au întins pe o perioadă de 10 ani, iar rezultatele au arătat că cei care au rămas activi fizic pe timpul zilei au avut mult mai puține probleme cu somnul.
Mai precis, aceste persoane au avut șanse de 55% mai mari de a se bucura de un somn în parametrii normali, adică au dormit între 6 și 9 ore pe zi. Cei care au început să devină mai activi fizic la un moment dat în timpul studiului au înregistrat o creștere cu 21% a șanselor de a dormi mai bine.
Doctorița Erla Björnsdóttir a spus că exercițiile fizice ajută corpul să se relaxeze, să scape de stres și pot chiar să ne îmbunătățească starea de spirit.