Motivul pentru care telefonul mobil nu trebuie folosit în baie. Ce au descoperit specialiștii

5 septembrie 2025 12:39   Sănătate

Pentru cei mai mulți dintre noi, deja este ceva complet normal să ne luăm telefonul mobil cu noi atunci când mergem la toaletă. Cu toate acestea, deși poate părea a fi un obicei de-a dreptul banal, un studiu recent arată că acest lucru este mult mai periculos decât am crede!

Nenumărați oameni din întreaga lume, inclusiv din țara noastră, își iau telefonul mobil cu ei atunci când merg la toaletă. Indiferent dacă trimit mesaje, verifică rețelele de socializare sau doar se joacă, telefonul s-a transformat într-un companion tot mai comun în astfel de momente. Cu toate acestea, potrivit adevarul.ro, acest lucru poate fi mult mai periculos decât am crede!

Mai precis, un studiu recent a arătat că cei care folosesc telefonul atunci când merg la toaletă au un risc cu 46% mai mare de a dezvolta hemoroizi! Experții din Statele Unite au analizat 125 de pacienți ce urmau să facă o colonoscopie, iar peste 40% dintre aceștia au spus că au hemoroizi.

Gestul banal care poate provoca probleme de sănătate

Dintre cei care sufereau de această problemă, nu mai puțin de 93% au spus că folosesc telefonul mobil cel puțin o dată pe săptămână atunci când merg la toaletă. Undeva în jur de jumătate dintre aceștia au spus că citesc știri, în timp ce 44% petrec timp pe rețelele de socializare iar 30% trimit mesaje.

O bună parte dintre participanți au spus că au stat mai mult de șase minute la toaletă, iar motivul principal pentru întârziere a fost telefonul mobil.

„Este posibil ca modul și locul în care folosim telefoanele – cum ar fi în baie – să aibă consecințe neintenționate”, a spus coordonatoarea acestui studiu, medicul gastroenterolog Trisha Satya Pasricha, de la Beth Israel Deaconess Medical Center din Boston.

Poate crește riscul apariției hemoroizilor

Trebuie menționat faptul că acest studiu este unul de mici dimensiuni și nu arată neapărat o cauzalitate directă, ci numai o corelație. Cu toate acestea, experții avertizează că cei care stau prea mult la toaletă, adesea din cauza telefonului mobil, pot avea un risc mai ridicat de a dezvolta hemoroizi.

Din acest motiv, cel mai bine este să evităm telefonul mobil, atunci când este nevoie să mergem la toaletă.

Mai multe