Mulți români le evită! Un nutriționist faimos ne spune ce alimente surprinzătoare putem consuma chiar dacă ținem dietă

31 octombrie 2024 0:00   Sănătate

Tot mai mulți români fac tot posibilul pentru a avea o dietă cât mai sănătoasă și echilibrată, motiv pentru care încearcă să reducă cât mai mult consumul anumitor alimente. Dar, potrivit specialiștilor, există și unele cazuri în care deși anumite produse sunt considerate a fi nesănătoase, de fapt, ele pot fi consumate fără probleme!

Indiferent dacă chiar ținem o dietă anume, sau doar încercăm să mâncăm produse sănătoase, indiferent care ar fi acestea, există câteva alimente despre care cei mai mulți dintre noi nu avem o părere foarte bună. Dacă ne aflăm la dietă, vom încerca să eliminăm aceste produse, însă este posibil să facem o greșeală, potrivit experților!

Mario Ortiz, un renumit nutriționist, a vorbit despre alimentele considerate a fi nesănătoase, dar pe care, de fapt, le putem consumă fără griji! Potrivit acestuia, este important să avem o dietă echilibrată, atât pentru sănătatea noastră fizică, dar și psihică.

Porumbul poate fi consumat chiar și la dietă

Porumbul este unul dintre alimentele pe care mulți români la dietă nu le văd cu ochi buni, cel puțin varianta de porumb la conservă. Cu toate acestea, nutriționistul ne spune că îl putem adăuga oricând în salate, ori în alte preparate, pentru a ne bucura de beneficiile pe care le aduce organismului.

Măslinele, cât și uleiul de măsline, sunt un alt produs pe care mulți români îl evită atunci când sunt la dietă, deoarece cred că îi poate îngrășa. Cu toate acestea, Ortiz spune că măslinele au exact efectul opus, iar măslinele sunt perfecte pentru a fi adăugate într-o salată, ori pentru a fi consumate simple, ca gustare.

Alimentele pe care le putem adăuga oricând în dietă

Nu în ultimul rând, în această categorie de alimente se mai găsește și cartoful. Nutriționistul ne spune că deși ar trebui evitați cartofii prăjiți, îi puten consuma oricând fierți, sau copți.

Potrivit acestuia, cartofii sunt foarte benefici pentru organism, ei având numai 88 de calorii la suta de gram, iar dintre acestea, nu mai puțin de 18 grame sunt carbohidrați.

Mai multe