Supa de pui rămâne cel mai bun tratament pentru răceală. Oamenii de știință: „Hidratează și încălzește corpul din interior”

16 februarie 2026 5:00   Sănătate

Unul dintre cele mai rapide tratamente împotriva răcelii rămâne clasica supă de pui, pregătită în casă, simplu și rapid. Medicul nutriționist Mihaela Bilic mărturisește că oamenii de știință au dovedit faptul că supa tradițională de pui este un tratament eficient împotriva răcelii. 

Potrivit informațiilor oferite de specialist, supa de pui micșorează inflamația pulmonară din organism prin scăderea activității globulelor albe care au provocat-o. De asemenea, hidratează și încălzește corpul. 

Mihaela Bilic: „E mai simplu de făcut decât credeți!”

Supa de pui se pregătește simplu și rapid, din jumătate de pui, o ceapă, morcov, țelină și păstârnac, puse la fiert preț de câteva zeci de minute. Mihaela Bilic recomandă o astfel de mâncare persoanelor care se confruntă cu răceli în această perioadă. 

„Ce facem când suntem răciți? Supă de pui! S-a dovedit științific că această metodă tradițională de tratament este eficientă împotriva răcelii. Consumul unui bol cu supă poate micșora inflamația pulmonară prin scăderea activității globulelor albe care au generat procesul inflamator. În plus supa hidratează și încălzește corpul din interior. E mai simplu de făcut decât credeți! O jumătate de pui, o ceapă, morcov, țelină și păstârnac- totul pus la oala de fier sub presiune și în 20 de minute e gata. Steluțele de grăsime sunt incluse, fideaua e opțională. Ați răcit? Trece cu supă! Un remediu din străbuni care rămâne la fel de eficient și astăzi”, a explicat Mihaela Bilic pe rețelele de socializare. 

Beneficiile ciorbei de fasole, explicate de Mihaela Bilic

În urmă cu câteva zile, medicul nutriționist recomanda consumul de ciorbă de fasole, benefică datorită conținutului ridicat de fibre. Consumul de fasole normalizează glicemia, scade colesterolul din sânge și oferă sațietate. 

„Cine credeți că este campioană la conținutul de fibre? Ei bine, fasolea boabe. Avem în fasole mai multe fibre decât în legume, decât în fructe, decât în cerealele integrale (...). Sunt fibre solubile și insolubile care normalizează glicemia, scad colesterolul din sânge, dau sațietate, deci fasolea ține de foame și, nu în ultimul rând, are efect prebiotic. Adică sunt hrană pentru bacteriile benefice din intestin. Adică acele bacterii bune de care depinde imunitatea”, a precizat nutriționista într-un filmuleț publicat pe contul său de Facebook.

Medicul nutriționist recomandă consumul de fasole de cel puțin două ori pe săptămână: „Măcar de două ori pe săptămână ar trebui să mâncăm leguminoase boabe, adică fasole”, a subliniat specialista.  

Mai multe