Secretul bunicilor pentru cea mai bună supă de pui. Ce ingredient nebănuit puneau în mâncare
Există mâncăruri care nu țin cont de anotimp, care aduc nu doar savoare, ci și amintiri din copilărie. Una dintre ele este supa de pui, acel preparat simplu, dar incredibil de hrănitor, care te întoarce instant în bucătăria bunicii. Mai mult decât un fel de mâncare, supa de pui este un adevărat remediu natural, perfectă pentru zilele aglomerate, dar și pentru momentele în care ai nevoie de alinare.

Secretul bunicii pentru cea mai bună supă de pui! Nu te gândeai la acest ingredient
Specialiștii spun că supa de pui ar trebui consumată cel puțin o dată pe lună, indiferent de sezon. Este ușor de digerat, plină de vitamine și minerale, și recomandată în special copiilor, pentru o dezvoltare sănătoasă. Gătită cu ingrediente naturale, fără adaosuri artificiale, supa devine un adevărat „medicament în farfurie”.
O rețetă autentică, țărănească, începe cu carne de pui de țară – spate, aripi, pipote și inimi – care trebuie lăsate să fiarbă la foc mic, împreună cu o ceapă albă întreagă. Secretul este să nu acoperi oala cu capac și să ai răbdare să aduni toată spuma care se formează. Este o etapă esențială pentru o supă clară, limpede și gustoasă.
După ce carnea începe să fiarbă, adaugi rând pe rând legumele: morcovi, păstârnac, pătrunjel rădăcină și țelină, toate tăiate cubulețe. Un ingredient care face diferența este untul, dacă vrei un plus de aromă, poți sota legumele în puțin unt înainte să le pui în oală. Apoi, înlocuiește orice concentrat artificial cu ierburi aromatice precum salvie și cimbru, care aduc acel parfum discret, dar inconfundabil.
După ce legumele s-au fiert bine, adaugă un ghem de tăieței – dar nu din comerț! Gustul copilăriei nu se obține cu paste la pungă, ci cu tăieței făcuți în casă, doar din făină și ou. La final, scoți ceapa, adaugi pătrunjel proaspăt și puțin piper după gust. Lasă totul să se odihnească sub capac, iar înainte de servire, adaugă o lingură de smântână pentru un plus de catifelare.
Ingredientul secret care transformă această rețetă simplă într-o mâncare de suflet? Carnea de pui de țară, crescută natural. Doar ea păstrează aroma aceea pe care o știm din copilărie, acel gust care nu se uită niciodată.



































