Șoferii cu polițe RCA City Insurance riscă amenzi de 2.000 de lei, după 11 mai!
E haos în rândul șoferilor care au încheiat polițe RCA la City Insurance! Compania a intrat în faliment, iar asigurările auto de răspundere civilă cu valabilitate și după ziua de 11 mai 2022 nu vor mai fi valabile, după această dată.
Mai rău, cine e în situația aceasta și nu se va grăbi să încheie o nouă poliță RCA la altă companie, dacă va circula cu asigurarea de la City Insurance, după 11 mai 2022, va risca o amendă cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei.
Poliția poate opri certificatul de înmatriculare
Aceasta este valoarea amenzii pentru cei care circulă fără asigurare RCA valabilă. Și nu este singura sancțiune aplicabilă. Poliția poate reține certificatul de înmatriculare sau al plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
Citește și: Combustibilii auto s-au scumpit, românii continuă să cumpere mașini
Astfel, pentru a evita situații neplăcute, clienții City Insurance au la dispoziție o serie de sfaturi și soluțiile. Autoritatea de Supraveghere Financiară – ASF a realizat o pagină web în care descrie detaliat situația companiei City Insurance și oferă indicații clienților – click AICI.
Cert este că cea mai rapidă măsură ce trebuie luată de clienții City Insurance care au polițe valabile și după 11 mai 2022 este să încheie până la această dată o asigurare obligatorie la alta companie.
De asemenea, întrucât aceștia au plătit un serviciu care nu mai este valabil, pot solicita returnarea sumei de bani aferentă perioadei de valabilitate care nu va mai fi acoperită.
Clienții pot solicita diferența de bani
De exemplu, un șofer a achiziționat o poliță RCA de la City Insurance, în ianuarie 2022, cu acoperire pentru un an. Polița nu mai este valabilă din 11 mai 2022, așa că, diferența în bani, adică suma deja achitată pentru restul lunilor, mai 2022 – ianuarie 2023, cât ar fi trebuit să mai dureze asigurarea, îi va fi restituită clientului.
Peste 490.000 de polițe City Insurance cu valabilitate după 11 mai
Conform Fondului de Garantare a Asiguraților - FGA, la data de 11 mai 2022, când polițele RCA de la City Insurance nu vor mai fi valabile, vor exista peste 498.00 de polițe de asigurare emise de compania intrată în faliment. Cu alte cuvinte, acesta este numărul de mașini, care necesită urgent modificarea asigurării de răspundere civilă.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro