Schimbare majoră pentru viitorul iPhone 14. Cu ce o să fie echipat
Așa cum se obișnuiește, înainte de lansarea unui produs, zvonurile circulă pe internet, iar de data aceasta, iPhone 14 este în centrul atenției.
Cunoscuți la nivel mondial pentru componentele de înaltă calitate și design-ul de lux al materialelor cu care sunt confecționate telefoanele lor, Apple plănuiește să continue lansările de iPhone, iar de la o lansare la alta, avem două variante: fie primim o schimbare de design, fie primim o schimbare a componentelor. Aparent, iPhone 14 va avea parte de a doua variantă, o schimbare a componentelor.
Cu câtă memorie RAM o să vină iPhone 14
Conform zvonurilor furnizate de MacRumors, se pare că iPhone 14 va sosi cu 8Gb RAM, cea mai mare capacitate de memorie pe care Apple a lansat-o până acum. În urma unei postări de pe Twitter, un utilizator cunoscut pentru zvonurile sale calitative susține că componentele de memorie ale lui iPhone 14 Pro au fost acum confirmate și a adăugat că programul pentru producția de masă pare să se accelereze.
Un raport al analistului Haitong International Securities, Jeff Pu, de la sfârșitul anului trecut, a susținut în mod similar că modelele iPhone 14 Pro de 6,1 inchi și iPhone 14 Pro Max de 6,7 inchi vor fi echipate cu 8 GB de memorie RAM. Aceasta ar fi o creștere semnificativă față de cei 6 GB de memorie cu care iPhone 12 Pro și iPhone 13 Pro vin echipate în acest moment, care în prezent reprezintă cea mai mare memorie oferită vreodată într-un iPhone.
Modelele non-Pro din gama iPhone 14 tind să aibă mai puțină memorie, așa că iPhone 14 de 6,1 inchi și iPhone 14 Max de 6,7 inchi vor avea mai puțin de 8 GB. Cel mai probabil, acestea vor fi echipate cu 6GB RAM.
Chiar și cu iPhone 14 Pro ducând memoria iPhone la următorul nivel, dispozitivul mai are un drum de parcurs înainte de a atinge nivelul de memorie oferită de către iPad Pro, care a introdus o opțiune de memorie RAM de 16 GB, la începutul anului 2021.
Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram!