WhatsApp intră în rând cu lumea. Emoji-urile tale vor fi mult mai importante
WhatsApp ajunge în rând cu toate aplicațiile de mesagerie de pe piață, permițându-le utilizatorilor să reacționeze cu orice emoji își doresc aceștia.
Anunțul privind acest update mult așteptat a fost lansat chiar de către CEO-ul Meta, Mark Zuckerberg, iar WhatsApp se află cu un pas mai aproape de a ajunge în rândul celorlalte aplicații de mesagerie.
Anul acesta, WhatsApp a introdus posibilitatea de a reacționa la mesajele primite, dar această opțiune a fost disponibilă doar cu anumite emoji-uri prestabilite de către sistem.
Află mai multe despre acest subiect: WhatsApp aduce reacțiile cu emoji-uri. Cum să le folosești cu prietenii tăi
Astfel, prin această mișcare, utilizatorii pot reacționa cu orice emoji pe care aceștia și-l doresc. Așadar, nimeni nu o să mai fie limitat de către sistem la a reacționa doar cu anumite emoticoane.
Urmărește și: Ce știe, mai exact, WhatsApp despre tine? Răspunsul te va surprinde
Ce alte platforme mai beneficiază de această opțiune
Această opțiune este deja existentă pe Messenger, aplicația de mesagerie disponibilă și integrată în Facebook. Totuși, nu este clar de ce a durat atât de mult pentru WhatsApp de a integra o opțiune care era deja existentă pe o platformă ce face parte din aceeași companie.
De altfel, pe lângă Messenger, și alte aplicații permit utilizarea acestei opțiuni. De exemplu, Discord este o aplicație de mesagerie ce este bazată pe servere/grupuri cu interese comune.
Aici, utilizatorii pot reacționa și prin intermediul emoji-urilor, dar și prin intermediul unor emoticoane create chiar de către ei sau de administratorul grupului.
Astfel, această opțiune aduce un plus de divertisment în cadrul mesajelor pe care utilizatorii le trimit, putând reacționa cu elemente amuzante.
Cum să-ți instalezi mai devreme actualizarea la WhatsApp
Dacă dorești să ai acces la această actualizare mult mai devreme, o să fii nevoit să te înrolezi în programul de beta testing al WhatsApp.
Pentru a face asta, intră pe Google Play pe telefonul tău Android și du-te pe pagina oficială a WhatsApp. Acolo, dă scroll până în partea de jos a paginii și apasă pe opțiunea „Become a Beta Tester”.
Bineînțeles, platforma o să te întrebe dacă ești de acord cu termenii și condițiile impuse de aplicație. Astfel, după citire și acceptare acestora, o să poți să ai acces la toate actualizările WhatsApp înaintea prietenilor.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!