UPDATE VIDEO Scandal monstru din cauza filmului „Arsenie. Viața de apoi”. Ce acuză Biserica și ce răspund organizatorii
Patriarhia Română intervine în scandalul generat de documentarul „Arsenie. Viața de apoi” și transmite că nu își propună să interzică vreodată ceva în spațiul public, dar își exprimă nemulțumirea vis-avis de felul în care este prezentat în film părintele Arsesnie Boca, pe care mii de credincioși îl numesc Sfântul Ardealului.
„Solicitarea arhiepiscopiei Sibiului este una strict locală, eparhială. Fiecare eparhie este autonomă administrativ. Motivația o constituie apărarea imaginii unei personalități reale a Bisericii, respectiv a părintelui Arsenie Boca, perceput de mulți credincioși ca un sfânt al Ardealului. Chiar dacă nu a fost canonizat încă. O abordare ireverențioasă, fie ea și , a unei personalități religioase va stârni totdeauna și oriunde în lume o reacție critică sau de protest. Un vechi și înțelept gând spune”, este răspunsul purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
Știrea inițială:
Scandal monstru, între Arhiepiscopia Sibiului și organizatorilor Festivalului Astra Film. Fețele bisericești au cerut să fie interzis în cadrul evenimentului filmul „ Arsenie. Viaţa de apoi”, în regia lui Alexandru Solomon. Înaltele fețe bisericești numesc filmul o „batjocură” la adresa Bisericii și spun că viața părintelui Arsenie Boca este „jignitor parodiată”. Solicitarea a provocat indignarea organizatorilor care au spus că în 30 de ani, de când există festivalul, niciun film nu a fost cenzurat.
Arhiepiscopia Sibiului susţine că prin acest film este "batjocorită Biserica!" şi că aduce "un grav prejudiciu de imagine Bisericii noastre".
„Un personaj care îl reprezintă pe Părintele Arsenie îşi permite să fumeze”
„Demersul artistic pe care acest film îl propune nu este unul sincer, căci în spatele unei lamentabile arte cinematografice există un mesaj vădit discriminator şi jignitor. Autorul se declară încă din debutul filmului „sufocat” de prezenţa Bisericii Ortodoxe în spaţiul public şi îşi propune în pseudo-documentarul său să o denigreze, atacând personalitatea părintelui Arsenie. („Prin 2018 am simţit că mă sufoc; prezenţa Bisericii era peste tot în viaţa publică, şi emblema acestei influenţe era un călugăr chipeş, Arsenie Boca.” – min. 01:10)”, transmite Arhiepiscopia Sibiului într-un comunicat.
„Viaţa părintelui Arsenie este grosolan şi jignitor bagatelizată: un personaj care îl reprezintă pe Părintele Arsenie îşi permite să fumeze îmbrăcat în haină monahală arătând pe tot parcursul filmului prin gesturi, atitudini şi cuvinte explicit ura şi antipatia faţă de personalitatea marelui duhovnic. („Îmi e antipatic (părintele Arsenie, n.n.), lumea spune că a făcut minuni…” – min. 01:05:23). Aceeaşi atitudine ironică şi jignitoare o au toate personajele care joacă în acest film: aşa-zişii pelerini atent selectaţi de către regizor apar în diverse ipostaze purtând căciuli cu chipuri de animale (min. 10:40), schimonosindu-se, făcând lucruri caraghioase în incinta Mănăstirii Sâmbătă, ridiculizând şi jignind mii şi mii de pelerini care vin la mormântul părintelui Arsenie", se mai arată în comunicat.
Reprezentanții Arhiepiscopiei susține că filmul despre părintele Arsenie Boca este „o nefericită încercare de a batjocori un popor şi valorile lui spirituale. Viaţa părintelui Arsenie Boca, jignitor parodiată, nu este altceva decât un pretext de ridiculizare şi jignire a mii şi mii de credincioşi ai Bisericii Ortodoxe", se mai arată în scrisoarea deschisă.
Ce spun organizatorii festivalului
Organizatorii Astra Film Festival spun că de-a lungul celor 30 de ani de când există AFF nu a cenzurat niciun film.
„Astra Film Festival are o istorie de 30 de ani, în care libertatea de exprimare a fost mereu un principiu de bază. Astra Film Festival nu a cenzurat niciodată vreun punct de vedere, cu atât mai puţin vreun film din selecţia festivalului. Acesta este un principiu nenegociabil. Credem cu tărie într-o societate deschisă în care se poate discuta liber despre orice", este punctul de vedere al organizatorilor AFF.
„Oricine are dreptul să critice orice, inclusiv un film din selecţia festivalului. De aceea, fiecare film din programul AFF este urmat de dialoguri între realizatori şi public. De aceea vom organiza o dezbatere şi după proiecţia acestui film, la care am invitat să participe inclusiv reprezentanţi ai Mitropoliei Ardealului", au mai spus organizatorii festivalului de film.