Cum se simte „Tătuțu”, George Mihăiță, la cei 76 de ani: „Am învățat să-mi dozez viața”. Ce dezvăluiri face despre noul serial în care joacă
George Mihăiță este mai în formă ca niciodată la 76 de ani și este cam invidiat din acest motiv de colegii săi.
Personajul lui, "Tătuțu'", interpretat exemplar de marele actor, va face furori începând cu data de 19 octombrie, pe Voyo.ro. Cum a învățat George Mihăiță să își organizeze viața și cum așteaptă noile provocări pe mai departe, "Tătuțu'" ne-a spus tot pentru Click!
În sfârșit începe serialul „Tătuțu”, pe 19 octombrie, pe Voyo. Cum este? Cum îl așteptați?
Îl aștept cu mare emoție, cu nerăbdare, cu mai mare curiozitate să văd începuturile lui Bebe Măcelarul. Și sper să fie cel puțin la fel de bine cum a fost și „Clanul”.
„Nu m-a afectat foarte mult"
Ne întoarcem în urmă cu 20 de ani, înainte de "Clanul"...
Ne întoarcem în urmă cu 20 de ani când nu avea atâta siguranță pe el, când, la fel, exista o luptă pentru putere, clanurile între ele. Dar îl vom descoperi pe Bebe Măcelarul cu bunele și cu relele lui. Și dacă personajul din „Clanul” a ajuns la inima telespectatorilor, eu cred că și “Tătuțu” va ajunge, pentru că e același om pe care telespectatorii l-au acceptat ca personaj și sper să fie bine.
Cât de mult v-a marcat sau v-a schimbat acest rol în viața personală, reală?
La experiența pe care o am, cred că nu m-a afectat foarte mult. Sunt cele două metode, Brecht și Stanislavski. La Stanislavski era contopirea cu personajul. La Brecht era detașarea de personaj. Eu am interpretare de „Brechtiană”, ca să spun așa, mă detașez de personaj. Am mai jucat roluri negative și pe film și pe teatru, dar când am plecat de la filmare, sunt eu, George Mihăiță.
„Aștept să mai bucur publicul”
Cum se simte Georghe Mihăiță la 76 de ani? Proaspăt împliniți, să zic așa...
Da, îmi spunea unul din regizori care vrea și el să fie la 76 de ani, cum sunt eu acum. Ce se întâmplă? Dacă n-aș avea o echipă în jur extraordinară, cu o poftă de muncă, cu o bucurie și cu caracter, echipa, deci nu numai un om, doi, echipa întreagă, nu m-aș simți atât de bine.
„N-am ajuns niciodată acasă cu peruca pe care o am în film"
Vă lipsește ceva în momentul de față? Există vreun rol pe care nu l-ați făcut până acum dar vi l-ați dorit cumva?
Nu, nu. Sunt sigur că vor veni și alte provocări, atât pe teatru, cât și pe film, așa că nu aștept ceva special, aștept să mai bucur publicul.
Cum v-a primit familia cu acest nou look cu mustață?
Încă n-am ajuns niciodată acasă cu peruca pe care o am în film și machiat cum sunt acolo, dar au văzut imagini. Dacă pentru oamenii care vizionează,care au văzut „Clanul”, a fost o bucurie, bucuria e mare și pentru familia mea, se bucură de realizările mele.
Cu nepoții cum vă descurcați?
Nepoțelul bine, am spus și-o repet, îmi pare rău că nu am atât de mult timp să stau de multe ori cu familia, pentru că mă fură familia filmului.
Știu că pentru acest rol, pentru „Tătuțu”, a trebuit să slăbiți 8 kg. Cum vă mențineți în continuare în formă?
Da. Am renunțat la mașină, bicicletă, merg pe jos, înot și mult echilibru în mâncare.
Cu sănătatea cum sunteți acum? V-a dat bătăi de cap?
Sunt și mă simt mai bine ca niciodată. Pentru că la filmul ăsta am învățat să-mi dozez viața. Și n-ai cum altfel, e un maraton, un serial e un maraton. Odihnă, mișcare și atenție la orice moment.
Ce să le transmitem telespectatorilor? De ce să se uite la „Tătuțu”? Cum o să-l perceapă și o să-l vadă pe George Mihăiță?
Telespectatorii nu m-ar iubi dacă n-ar simți că și eu îi iubesc. Totdeauna m-am dedicat spectatorilor și telespectatorilor și sunt convins că vor veni și oameni noi care n-au văzut poate „Clanul” dar sunt curioși să vadă, au auzit de „Clanul” și sunt curioși să-l vadă pe „Tătuțu”.
Un lucru pe care vi-l mai doriți pentru dumneavoastră, pentru sufletul dumneavoastră?
Să vină mai repede episodul 1 din sezonul 2 "Tătuțu'".