Elena Merișoreanu, interviu de suflet! Ce premoniție a avut în seara de Înviere: „Fără ajutorul lui Dumnezeu nu aș fi rezistat...”

În prag de Paște, marea doamnă a muzicii populare românești, Elena Merișoreanu, ne-a oferit povești taince despre vremurile demult apuse ale copilăriei, în care sărbătorile aveau iz de poveste. Născută în Valea Jiului, artista se trage din neam de momârlani, cei despre care se spune că sunt urmașii dacilor liberi. În zona lor, tradițiile se împletesc cu misterul, iar sărbătorile au o emoție aparte. Despre cum petrecea Sfintele Paști, dar și despre legătura fantastică cu Dumnezeu, aflăm acum de la Elena Merișoreanu.

Elena Merișoreanu, interviu de suflet

Doamnă Merișoreanu, ce bucate delicioase pregătiți de Paște?

Mulțumim bunului Dumnezeu că, iată, ne apropiem cu pași repezi de Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos, suntem în pregătiri de Sfintele Paști și așteptăm să luăm lumină. Apoi, venim acasă și pregătim coșul să mergem la biserică. Am pregătit mâncare tradițională: miel, drob, salata de boeuf, cozonac și, bineînțeles, sarmale pentru că fără sarmale, parcă nu sunt sărbători. Am o familie mare, ne întâlnim cu toții. Nu plec la cântări de Paște, petrec doar cu familia.

Cum era Paștele în copilărie?

Nu mai sunt sărbătorile ca altă dată...În primul rând, postul era post. Mama ne punea. Mergeam și ne împărtășeam la sfânta biserică. Se făcea o masă mare cu toții, fiecare mergeam cu coșul. Cred că cea mai bună mâncare pe care mi-o amintesc din copilărie era cea pe care o mâncam cu toții acolo la biserică. Ulterior veneam acasă, se puneau ouă roșii într-un castron cu bănuți și apă și ne spălam pe față ca să fim roșii tot anul, precum ouăle roșii. Hăinuțele pe care le aveam erau toate noi, pe ulițe ne întâlneam cu copiii și toți eram îmbrăcați în lucruri noi. Fetele și femeile coseau pe marchizet și goblenuri care nu pot fi întrecute în ziua de azi nici cu toată tehnologia. Costumele care se făceau pe atunci erau speciale, se lucrau la lampă. Vă dați seama câtă frumusețe? Toate lucrau pe furiș și când venea Paștele și ieșeau la biserică, la nedee, fiecare venea cu un model extraordinar. Nu știu dacă vreodată vor reveni timpurile acelea, cu toate că nu avem ce au copiii de astăzi. Probabil asta ne-a și întărit. Sunt momârlancă și nu mi-e rușine să spun. Vin din familie de oameni muncitori care au crescut animale, iar tata era minier. 

 Ce premoniție a avut în seara de Înviere

În Hunedoara, la Lupeni, aproape de locul de unde proveniți, an de an, oamenii refac „Drumul Crucii”. Este un pelerinaj pe un drum cu 14 popasuri unde oamenii cară o cruce grea de 100 de kg simbolizând chinurile prin care a trecut Iisus Hristos pe drumul către răstignire. 

Eu am făcut Drumul Crucii la Ierusalim. Acel drum de la Lupeni este cu totul deosebit, deși s-au cam pierdut tradițiile de atunci...

Care este legătura dvs. cu Dumnezeu?

Eu cred că fără credință și ajutorul lui Dumnezeu nu aș fi rezistat în această lume tumultoasă. Eu am plecat la 16 ani de la Valea Jiului și Dumnezeu a fost mereu cu mine, oriunde am colindat planeta aceasta: America, Asia, Africa, țările nordice, Europa toată. Dumnezeu a fost cu mine. Nu am să uit niciodată un vis pe care l-am avut pe când aveam 4 ani și jumătate. Mama ne pregătea să mergem la Înviere, Învierea se făcea la 04:00 pentru că preotul de la noi din Paroșeni trebuia să meargă la două biserici. Ne îmbrăca mama frumos cu cămășuțe făcute de ea și când a venit ea să nhe trezească să mergem la biserică să ne împărtășim, la ora 03:00, ca să ajungem la timp, a spus: „Haide! Că este Învierea Domnului!”, eu zic „Domnul Iisus a înviat!”. Atunci, din mijlocul casei și până în tavan am văzut un fulger, iar Domnul Iisus a ieșit prin tavan și a urcat la cer. N-am să uit niciodată visul acela. Cred că divinitatea și semnele pe care le-am avut, premonițiile, au fost extraordinare. Pentru mine Dumnezeu este pe primul loc și apoi celelalte.