„Plecarea în Dominicană m-a schimbat mult". Mărturisirea făcută de fostul „Războinic” Andrei Neagu

15 februarie 2023 12:07   Interviurile Click!
Ultima actualizare:

Fostul „Războinic” Andrei Neagu, în vârstă de 26 de ani, a ajuns acasă după ce a participat la „Survivor România 2023”. Tânărul, născut în Constanța, este actor, dar visează să-și construiască o carieră și în arhitectură. Reporterii Click! au stat de vorbă cu el, așadar am aflat ce i-a fost cel mai greu în timpul perioadei petrecute în jungla din Republica Dominicană. 

Click!: Te așteptai să ieși atât de repede din competiție?

Andrei Neagu: Am reușit să scap de două ori de la „Eliminare” și mă gândeam deja că ulciorul nu poate merge de prea multe ori la apă. În același timp, problemele de sănătate își spuneau cuvântul și deja devenea din ce în ce mai dificil, atât pentru traiul în camp, cât și pentru ce aveam de făcut pe traseu.

Ce ai făcut prima oară când ai ieșit din reality-show?

Prima dată când am ieșit din reality-show, am vorbit cu familia și cu prietenii mei și am mâncat tot ce am apucat.

De ce ți-a fost cel mai dor din ce ai lpsat acasă cât ai fost în Dominicană?

Cel mai dor mi-a fost de vocea celor dragi mie și de mama mea, cu care am o relație extraordinară.

Ce ți s-a părut cel mai greu în junglă?

Cel mai greu mi s-a părut să stau atât de mult timp fără să mă spăl cu apă curată și faptul că am fost nevoit să fac mereu baie în mare. Apoi, mai există două impedimente: anume faptul că trebuia să îmi fac nevoile în natură și nici asta nu este ceva cu care eram obișnuit. Și faptul că trebuia să dorm pe scândura aceea, indiferent dacă ploua sau nu, a fost greu, pentru că eu am ceva probleme cu spatele.

Andrei Neagu: „Mergeam la sală pentru sănătate, nu pentru un corp de Zeu”

Te-ai mai duce la un astfel de concurs?

Cu siguranță m-aș mai duce, dar m-aș pregăti mult mai bine înainte. Aș merge mai mult la sală și aș mânca mai mult.

Ce sporturi ai practicat înainte de a intra în acest show?

Am facut înot și tenis, la un nivel destul de avansat, iar în ultimul timp mergeam la sală, dar pentru a mă putea menține sănătos, nu pentru a avea un „corp de Zeu”.

Cu cine vei păstra legătura când toți se vor întoarce?

Consider că voi păstra legătura cu toți, fiecare dintre noi suntem niște caractere frumoase și dincolo de show. Acolo suntem puși în niște situații inedite și complet diferite față de cele din lumea cotidiană. Cu siguranță am avea puncte în comun.

Andrei Neagu: „Am fost autentic și sincer în tot ceea ce am făcut”

Ce planuri ai după emisiune?

Planurile mele rămân în continuare cele axate pe proiectele de actorie și televiziune. Îmi doresc ca această experiență să mă ajute pe toate planurile, mai ales că una este să fii actor pe scenă și alta este să fii filmat 24 de ore 7 zile din 7, știind că nu te poți preface cu nimic. Am fost autentic și sincer în tot ceea ce am făcut.

Ai participat și la emisiunea „Mâncare pe care". Te vom mai vedea la tv?

Da, am participat la „Mâncare pe care", practic așa mi-am consolidat și mai mult încrederea în mine. Îmi doresc să am proiecte în televiziune, pentru că este o lume care te ține, zilnic, cu sufletul la gură.

Ce-ți dorești pentru anul acesta?

Anul ăsta pot spune că a început cu un cadou senzațional. Plecarea în Dominicană m-a schimbat mult și îmi doresc să am agenda atât de full ,încât să ajung să mă plâng că nu mai am timp de nimic.

Mai multe