Cele mai frecvente cauze ale exantemului viral în copilărie
Exantemul viral este denumirea medicală pentru o erupție cutanată determinată de o infecție virală. El poate apărea în mai multe boli și necesită evaluare medicală pentru o diagnosticare rapidă. În acest articol poți afla care sunt cele mai frecvente boli care îl pot determina.
Rujeola
Rujeola este o boală virală, infecțioasă și contagioasă, a cărei frecvență a scăzut semnificativ în ultima perioadă, ca urmare a vaccinării. După o perioadă de incubație de 8-12 zile, apar simptome ca tusea, roșeața și iritația ochilor, febra și erupția cutanată caracteristică.
Inițial pe față, apoi pe restul corpului, apar bubițe cu un aspect caracteristic, sub forma unor punctulețe roșii care se extind și confluează, acoperind zone mari de piele. După 3-4 zile, erupția dispare și pielea rămâne maronie și, uneori, se exfoliază.
Semnul caracteristic în rujeolă este apariția, cu 1-2 zile înainte de erupția de pe piele, a unor puncte roșii cu centrul alb pe fața interioară a obrajilor. De multe ori, ele trec neobservate dacă se manifestă înainte de apariția celorlalte simptome.
Roseola infantum
Roseola infantum este o viroză ușoară a copilăriei, determinată cel mai adesea de herpesvirusul uman 6. Ea afectează în special copiii mai mici de trei ani și e mai frecvent întâlnită primăvara și toamna.
Simptomele apar la 5-15 zile după contactul cu alt copil bolnav și debutează cu febră mare, care poate dura 3-4 zile, nervozitate, umflarea pleoapelor și o stare generală proastă. După 3-4 zile apare erupția cutanată, cu leziuni rozalii, uneori în relief. Ea debutează în zona trunchiului și apoi se extinde către față, brațe și picioare.
Boala este una relativ ușoară și impune gestionarea febrei și tratament simptomatic, hidratarea fiind extrem de importantă. Copilul trebuie, însă, evaluat de către medic.
A cincea boală a copilăriei
A cincea boală a copilăriei este o infecție virală moderat contagioasă care determină apariția unei erupții pe piele, dar fără a fi însoțită de febră. Agentul etiologic este parvovirusul uman, cel mai adesea diagnosticat la copiii între 5 și 14 ani.
Erupția cutanată începe pe obraji și are culoare roșu aprins, fiind descrisă adesea prin sintagma de obraji pălmuiți. Ulterior, ea se extinde către trunchi, brațe și picioare, și persistă timp de 2-4 zile.
Se recomandă să eviți expunerea copilului la soare, la temperaturi crescute sau scăzute în această perioadă și pe durata convalescenței, altfel leziunile pot să reapară. Deși boala este ușoară, ea poate determina anemie gravă la persoanele cu siclemie și poate fi periculoasă în perioada sarcinii.
Varicela
Varicela, cunoscută și ca vărsat de vânt, este o boală eruptivă foarte bine cunoscută. Ea poate debuta cu simptome asemănătoare unei răceli ușoare, cu rinoree și febră joasă, după care apar bubițele caracteristice.
Leziunile inițiale sunt de tip veziculos și apar pe piele, pe scalp, prin păr, dar și pe mucoase. Multe persoane dezvoltă astfel de leziuni inclusiv în zona genitală și în cavitatea orală și faringe, ceea ce face ca mâncatul să fie foarte dureros.
Veziculele determină prurit intens, prin urmare necesită tratament pentru combaterea mâncărimilor. Copiii trebuie supravegheați permanent pentru a nu se scărpina, altfel leziunile se pot suprainfecta.
Evoluția normală a bolii presupune că veziculele se sparg și formează cruste. Durează până la 14 zile pentru ca acestea să se desprindă. Igiena corporală este foarte importantă în această perioadă, pentru a se preveni apariția suprainfecției bacteriene.
Infecția cu virusul varicelic determină imunitate pentru tot restul vieții. Din păcate, virusul rămâne cantonat în organism, iar în perioadele de stres sau de scădere a imunității se poate reactiva, determinând apariția Zonei Zoster.
Infecțiile eruptive nu sunt deloc rare în copilărie. Ele impun evaluare medicală rapidă, pentru diagnosticare precisă, izolare și tratament.
Sursa foto: Shutterstock
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!