Ce consumă starurile pe caniculă. Divele au uitat de diete

26 iulie 2023 13:22   Stil de viață
Ultima actualizare:

Canicula ne-a afectat pe toți! Chiar și marile staruri de la Hollywood s-au plâns de căldura din ultima vreme. Divele au renunțat la diete și au dat iama în înghețată și în băuturile carbogazoase reci, încercând să se răcorească. Am fost și noi cu ochii pe vedetele noastre și am aflat cu ce s-au delectat la peste 40 de grade. Fie că au apelat la sucuri, citronade, înghețate sau chiar pepeni reci.  

Sharon Stone (65 de ani) i-a îndemnat pe fanii ei de pe Instagram să se hidrateze corect, în aceste zile toride. Actrița din „Instinct Primar” s-a fotografiat îmbrăcată în costum de baie, în fața frigiderului său plin cu fructe, lapte și alte alimente, în timp ce avea o sticlă de apă în mână.

Dwayne Johnson (51 de ani) a suportat zilele caniculare făcând baie în piscină, alături de fiica lui, la reședința lor din California. Fanii au observat, în imaginile publicate de actor pe Instagram, că acesta consumă des băuturi energizante reci.

Alessandra Ambrosio și Salma Hayek beau alcool la malul mării

Alessandra Ambrosio (42 de ani) are o siluetă de supermodel, dar chiar și ea mai „scapă în trifoi” câteodată. Manechinul brazilian s-a fotografiat în Ibiza, în timp ce savura un cocktail la un bar de pe plajă, într-o zi extrem de călduroasă.

Salma Hayek (56 de ani) a ales Europa ca destinație de vacanță, dar a prins fix săptămânile cele mai călduroase din ultimii ani. Actrița de la Hollywood a avut grijă să se delecteze cu fructe de mare și crustacee, care sunt tolerate de corp mai ușor în timpul caniculei. Diva a fost fotografiată luând cina la malul mării, cu un platou de raci în față. Desigur, nu a lipsit berea rece, pentru că Salma nu se gândește la siluetă atunci când este în vacanță.

Paris Hilton (42 de ani) a ieșit la înghețată cu soțul ei, Carter Reum (42 de ani). Cei doi au fost surprinși de fotoreporterii americani, pe o stradă din Beverly Hills, în timp ce se întorceau de la cumpărături. Paris și alesul inimii ei au fost văzuți chicotind, în timp ce mâncau desertul rece.

Tot la înghețată a apelat și Codruța Sanfira Filip (31 de ani), pe care o știți și de la ”Te cunosc de undeva”. Solista a publicat pe rețelele de socializare o imagine cu ea din Sibiu, unde avusese un concert.

Laura Bretan (21 de ani) se află în România și între două concerte s-a întâlnit cu sora sa și s-au retras într-o cafenea. Solista, fostă concurentă la ”Românii au talent”, ”Eurovision” sau ”Vocea României a ales să se răcorească cu niște limonade fresh, cu gheață .

Și Vlad Dragulin (32 de ani) se pare că a găsit remediul pentru căldură. Între emisiunea de la Radio Zu și filmările pe care le are la noul proiect, actorul a ales să cumpere doi pepeni bine copți, să-i bage la frigider și să-i consume reci alături de prieteni sau colegi.  

Se știe că Randi (40 de ani) are atât acasă cât și la studioul de înregistrări o grădină unde se poate relaxa la bustul gol. Și dacă solistul mai adaugă la umbra aferentă și o băutură rece și reconfortantă care să-l facă să uite de cele peste 40 de grade de afară ziua e perfectă!

Solista Adina Butar (33 de ani), partenera celebrului DJ Marcus Schultz, s-a retras și ea pe căldurile acestea într-un loc plin de umbră, dar nu înainte de a-și prepara o limonadă rece cu mentă din care a băut mai multe pahare.

Brooke Shields (58 de ani) a fugit recent în vacanță în Thailanda, unde a fost întâmpinată și acolo de temperaturi ridicate. Aflată la o plimbare cu iahtul pe mare, celebra actriță americană le-a arătat fanilor că se răcorește cu un păhărel de vin spumant, cu multă gheață, desigur!

Mai multe